Primele deserturi din istoria Greciei sunt cele oferite pe altarele zeilor. Asa numitele "popana poliomphala” dulciuri pentru ”mama primordială”. La templele lui Artemis se aduceau gogoșele sub forma de semilună, la templele lui Apollo ele erau în formă de liră. ”Aidola„ erau pregătite din miere și susan pentru Dyonisos. Preparate sub formă de boi se aduceau pe altarele lui Zeus. Fiecare zeitate avea un ”dulce” preferat. Toate aveau mierea ca element comun. Se spunea că mierea de pe munții sacrii - zonele muntoase cu temple, era considerată cea mai bună ( și scumpă) mai ales mierea de melissă. Mai ales în combinație cu susan, nuci și migdale. Mierea, făina și susanul erau componentele de bază pentru ”itria” clătitele arhaice găsite pe plăci de bronz dar apar și plăcintele (foitaje subțiri condimentate divers) numite ”plakountes”. În regatul Minoic apar dulciurile cu susan, și șofran și sunt considerate prăjituri cu puteri erotice. În Creta arhaică era la modă “gastrinul”, format din nuci, migdale, struguri sultanini, mac și susan. Acestea sunt ingrediente care încă stau la baza patiseriei grecești.
La banchetele epocii clasice se ronțăeau dulciuri doar din miere și susan, numite “sisamithis”, ceva foarte asemănător cu cele de azi, foarte popularele pasteluri.
Ricotta își face apariția în deserturile epocii clasice. Artemidoro o introduce în plăcinte “plakountes tetiromeni”. Apare și budincă, prima dată din muștar și făină, numită "mustalevr ìa" și consumată toamna, în timpul recoltei. Apoi apare budinca din must și "vinul copt", un must fiert și îngroșat folosit ca îndulcitor pentru deserturile cu paste prăjite precum "tighan ìtes".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu