Cum ne ”ucidem” timpul

 

”Îmi plac ceasurile

pentru că ele măsoară ceea ce nu este.” 

                          Nichita Stănescu

 

Din postarea de față cred că se înțelege cât de mult mi-a plăcut cartea lui Erich Fromm ”Arta de a iubi”, nu? Are un capitol despre relația noastră cu timpul unde spune că: 

 

"Omul modern crede că își pierde timpul, când nu face lucrurile în grabă; totuși nu știe ce să facă cu timpul pe care îl câștigă, decât să-l ”omoare”.

 

Eu tot scriu și-mi pun în gând AMR-uri adică scad zile până la o anumită dată, câțiva s-au plictisit să le tot evoc așa ceva dar alții au devenit curioși. Iar azi dis de dimineață, mă gândeam din nou cât de ironică este relația noastră cu timpul? De ce? Pentru că ”economisim” timpul dar mai apoi îl ”dăm” pe prostii sau îl oferim proștilor. Te plantezi în fața unui ecran de cele mai multe ori sau te dedai nemulțumirii.

 

Ei bine, Fromm folosește termenul „ucidere a timpului” atunci când ne umplem timpul liber cu activități fără sens, în loc să ne implicăm în activități care ne îmbogățesc viața. Hai să fim cinstiți și să ne enumerăm acele „ceva”-uri de care nu te dezlipești într-o zi dar pe care le uiți a doua zi.

Oare nu e mai bine să încetinim, să reflectăm asupra semnificației vieții noastre și să luăm în considerare cum ne putem folosi timpul semnificativ. Omul modern este obsedat de viteză și productivitate, dar nu știe să profite la maximum de timpul „salvat”. Știți, îmi spun mereu, femeile nu mai spală la copaie o zi întreagă, au salvat acest timp pe care ar trebui să-l folosească în dezvoltarea lor. 

 

În cartea ”Arta de a iubi” Fromm scrie despre o observație cu care sunt total de acord conform căreia omul modern crede că „pierde” ceva atunci când nu face lucrurile rapid și vorbește despre obsesia noastră pentru eficiență. Sau mai bine zis obsesia să fim văzuți ca eficienți, mereu, la orice oră. E un amestec de valori vechi și noi pe care le-am amalgamat pentru că trăim într-o eră în care viteza este sinonimă cu succesul și progresul. În majoritate zilei ne agităm fără rost și le arătăm celor din jur asta, lucru care ne stresează peste măsură. Trec zile, poate luni în care nu găsești de cuviință să îți faci timp să reflectezi sau să apreciezi momentele de liniște.

 

Eu, v-am spus, sunt într-o perioadă de post iar primele zile ale postului de anul acesta parcă mă fac să înfloresc. Nu reduc postul la ”reținere și dietă specială” ci mă bucur mai ales de perioada de reflecție în care încerc să îmi verific și să îmi înțeleg semnificațiile anului și nu raportul dintre mine și eficiență. Peste 13 zile voi intra într-un nou an. Acum tot (vă) repet, e un moment de înnoiri și înmuguriri. Asta înseamnă că în loc să văd timpul ca pe „ceva care trebuie umplut”, o să îl înțeleg ca pe un ”dar de a fi trăit”. Clipă de clipă.

 

PS Aici mai sus este imaginea mea de pudel, cu claia de păr creț făcut permanent, conformă modei din anii 80. Mda, nu știu de ce nu zâmbeam... o vreme pe când credeam că timpul e aliatul meu și este nelimitat.

..