calătorii ințiatice

                                         călătoriile inițiatice nu devin cicatrice pe suflet, sunt harta unor lecții unice

Niciodată nu sunt mulțumită acolo unde am ajuns,
ca și în clipa asta,
când mă rup de anume sentimente... 
(răscolitor de noi)
și frânturi de nevorbe
îmi invadează miezul meu de adevăr.

Îmi înțeleg captivitatea mea între cuvinte...
și între dezamăgiri
- ale voastre -
amare.
Mi se scrijelește pe piele cum piere esențialul, înveliș exterior de lepădat.
Simt în mine, primejdia mărturisirii
nevăzută ochilor,
învățată cu inima,
înecată în ”mai amar”.
Ni s-a îngustat timpul între noi și-a devenit atmosferă de lună.

Nu vedem cu adevărat decât cu inima...
Și niciodată nu ea, nu va fi mulțumită acolo unde vom fi.

Dar aș putea învăța că orice  despărțirea de ”azi”,
e bună
doar dacă:
bucuriei sau tristeții cu care o fac
îi adaug o anume dulceață și un anume sunet:
 - râsul viitor al clopoțeilor de suflet
pentru următoarele clipe,
prea mult frumoase.

...

În carapacea-i,
Creierul devine sidefiu
Curg gânduri noi
Țestoasa le țese-n văluri de înțelepciune,
Mii de crizanteme înfloresc în amăruiul de toamnă 

Eu, îmi domesticesc gândurile
Și-n șipotul focului ce mă dogorește
Mai sting văpăile
Cu câte-o dușcă de tăcere.

Demasc complotul anonimilor care au bucuria de a se văita de orice,
Pentru că știu oameni, care trec prin lume
ca printr-un zid...
Și o fac zilnic.

Prospețime

Voi ce ați făcut astăzi?
Eu ? Am pus coloană vertebrală gândurilor mele . Mâine, umblu la șabloanele strâmte  și la falsa poleială din capul meu.

despre firesc

1 septembrie

Pe aici la mine, e soare. Soare molcom de toamnă și plante mărunțite și descărnate de secetă. Peisajul urban arată ca un răgaz de lins rănile. La piață e explozie de roșu strident și viu... și mahalaua a intrat în case și în gânduri... fabricăm zilnic o tonă de balcanism ...

Azi dimineață îmi venise în gând că voi îndrepta Pământul fără să fiu ”Ivone cea care...” sau ”Ivone din...” sau ”Ivone de la ...” ... e ca un eroism fără ostentație. Nu doar al meu și nici doar al vostru. E o undă herțiană ce mă străbate și într-un fel mă leagă de voi. E imposibilă disocierea.

E o cale nu o bătălie.

Mă mir doar că nu e prea mare aglomerație pe unde merg eu...

Iar azi, am verificat dacă sunt pe cale. Dacă eu, sunt pe cale ...

E de bine că fac astfel de verificări nu din lipsă de fermitate ci pentru că nu am  prea multă încredere în mândria mea de a crede că sunt ceea ce sunt. Și rezultatul este fără doar și poate o constatare că m-am îmbogățit.


1 octombrie

E prima zi de toamnă. Căldura anotimpului, nu a păcălit natura, ați văzut ce de nuanțe, ați simțit adierile blânde și aromate ale dimineții? Ați fost atenți? Ați fost tentați? .... Pe mine m-a amețit pur și simplu mirosul rufele uscate afară... și forfota pieții, a unei piețe de oameni săraci...

“Eu nu sunt ceea ce mi s-a întâmplat. Eu sunt ceea ce aleg să devin.” (Carl Jung)

Sunt un vas ce se umple zilnic. Atâtea stări, atâtea culori. Azi am ales să mă umplu cu un lichid mieriu, al bucuriei. De aceea, în ciuda zilei de toamnă, azi aleg să învăț să zâmbesc celor din jur. Azi, o astfel de înflorire, o fac pentru aspirația mea că cei apropiați să-și găsescă frumusețea proprie, înțelepciunea unică și încrederea în sine... Și dacă o vor face, ....., să simtă că e ca o întoarcere "acasă" în propria lor inimă: la iubirea fără frica și la echilibru.

Echilibru? Evident nu e ușor. În spatele dorințelor mele, îmi aliniez o grămadă de  probleme, de nemulțumiri, depresii și neajutorări. Dar m-am gândit îndelung să le numesc de acum doar ”probleme nerezolvate încă”. De aceea cel mai costisitor lucru acum, e să însămânțez în fiecare din ele gânduri bune. Dar de-adevăratelea bune! Și să aștept să înmugurească.

Iubire fără frică? Păi, m-au chinuit așteptările celorlați. Tare de tot. Și mai mereu sunt tulburată de acest lucru. Dar m-am gândit că atunci când mi-e frică și tremur că nu reușesc pentru că de fapt încerc să demonstrez ceva din acele așteptări ale celorlați, nu sunt conștientă cât de repede îl pot pierde pe Dumnezeu. Deoarece o astfel de gândire e hrana perfectă a ego-ului. În astfel de situații sunt între opiniile celorlați și Sursa mea și mă surprind că mă îndepărtez de Sursă. În frica mea  de a face totul perfect, totul îndeajuns de bine și de mult, uit de El. Doar când meditez adânc îmi revin și mă gândesc că cel mai firesc lucru e iubirea. Eu iubesc de dragul iubirii nu de dragul de a face impresie celor din jur că practic iubirea.  Și o fac fără zbatere în modul cel mai natural cu putință.

Platon si Socrate

Într-o zi, Platon l-a întrebat pe Socrate, ce este dragostea.

Socrate i-a răspuns: Du-te pe câmpul din apropiere şi adu-mi cel mai frumos spic de grâu pe care îl vei găsi, dar ţine cont că nu ai voie să faci decât o singură încercare. Platon l-a ascultat fără să crâcnească, şi s-a întors după o vreme fără a aduce nimic cu el.

Socrate l-a întrebat ce se întâmplase, iar Platon l-a lămurit: Atunci când am intrat în lanuri, am zărit un spic înalt şi frumos, dar m-am gândit că poate voi găsi un altul şi mai maiestos, aşa că am mers mai departe. Am căutat în zadar după aceea, căci nu am aflat nici un alt spic asemenea celui dintâi, aşa că nu ţi-am mai adus vreunul.

Socrate i-a spus: Aceasta este dragostea.

Într-o altă zi, Platon l-a întrebat pe Socrate ce este căsătoria. Socrate i-a zis: Mergi până la pădure şi taie-mi cel mai mândru şi mai chipeş brad, dar adu-ţi aminte că nu ai voie să faci decât un singur drum pentru asta. Platon a făcut întocmai şi a revenit după un timp cu un brad nu tocmai înalt şi nu foarte frumos, dar îndeajuns de arătos. Socrate l-a întrebat de ce a ales tocmai acel pom, iar Platon i-a răspuns: Am văzut nişte brazi foarte falnici în drumul meu prin pădure, dar mi-am amintit ce s-a întâmplat ultima dată, cu spicul de grâu, aşa că l-am ales pe acesta. Mi-a fost teamă că dacă nu îl iau cu mine mă voi întoarce din nou cu mâinile goale, deşi nu a fost chiar cel mai frumos brad pe care l-am zărit.

Socrate i-a spus: Aceasta este căsătoria.

Cu o altă ocazie, Platon l-a întrebat pe Socrate ce este fericirea.

De această dată, Socrate l-a îndrumat: Du-te pe malul râului şi culege cea mai frumoasă floare pe care o vei găsi, dar ţine seama că nu poţi să alegi decât o singură dată.

Platon a făcut aşa cum i s-a cerut şi, la întoarcere, a povestit:

Am văzut această floare lângă râu, am cules-o şi m-am gândit că este cea mai frumoasă dintre suratele ei. Deşi am zărit şi alte flori minunate, continui să cred că aceasta este fără egal.

Socrate i-a zis: Aceasta este fericirea.

Cu un alt prilej, Platon şi-a întrebat învăţătorul ce este viaţa.

Socrate i-a cerut să facă un nou drum în pădure şi să aducă de acolo cea mai frumoasă floare care îi va ieşi în cale. Platon a plecat de îndată, gata să îşi ducă la îndeplinire sarcina.

Au trecut trei zile, dar el nu şi-a mai făcut apariţia. Socrate a mers şi el în pădure, să îşi caute ucenicul. În cele din urmă, l-a descoperit în mijlocul unei poiene. Socrate l-a întrebat dacă a descoperit preafrumoasa floare, iar Platon i-a arătat-o, răsărind din pământ chiar lângă el. Învăţătorul l-a întrebat de ce nu adusese floarea la casa sa, iar Platon i-a spus:

Dacă făceam asta, s-ar fi veştejit curând. Chiar dacă nu o rup, ea va muri, mai devreme sau mai târziu. Aşa că am stat în preajma ei atunci când a înflorit, iar atunci când se va ofili voi căuta o alta, la fel de frumoasă. De fapt, acesta este a doua floare pe care am descoperit-o.

Socrate i-a spus:

Ei bine, se pare că ştii deja adevărul despre viaţă. Cu alte cuvinte:

- dragostea nu înseamnă perfecţiune;

- căsătoria nu trebuie să fie o alegere perfectă, ci să devină perfectă;

-  fericirea este o stare de spirit câştigată prin alegerea făcută;

-  viaţa este bucuria de a fi împreună.
 

lungile pene ale zâmbetului, varianta matinală, în toiul zilei ca și varianta pe-nserat

Îmi place să-mi basculez sentimentele,
dimineața,
cu gândul la unul și la altul din voi...

Sincer?
Niciodată, nu am sentimente deajuns.
Dar așa e și-n viață,
nu cantitatea de idealuri primează
ci  punctarea lor de-a lungul unui continuum,
fără nici o verigă lipsă!


*******

Îmi place să mă joc:
 - Bunăoară
azi,
la magazinul cu de toate din colț,
(psssttt!!!!
magazinul pe care refuz metodic să-l chem cu ”super...” hiper...” ”mega...” ”extra...” )
În acel loc deci,
am azvârlit plasa unui zâmbet atât de voit-luminos asupra casierei,
Încât ”afosttotulînordine_înmagazinulnostru”, a picat pe jos și s-a spart
Și ea, a pierdut 10 secunde bune cu o majoră nedumerire în ochi  și cu oglindirea zâmbetului meu pe figură.
În acest caz? cine, ce, și de la cine, ce a cumpărat?  

Vedeți, a fost într-o zi o femeie, care a fost gâdilată cu ditamai penele de păun ale zâmbetului, pe suflet. Și pentru 10 secunde bune, a chiulit din cotidian, a deschis adâncurile...așa tam-nisam ....



*******


Pfuiiii,
Și cele mai hazoase ipostaze
Vi le atribui seara
Pentru că înainte de culcare
Vă transform:
Care în flori,
Care în fluturi,
Care în păsări,
etc ...
Îmi deveniți atât de simpatici
Amuzanți și amuzați de noua voastră stare
Încât, înainte să adorm
Tragem un bun râs, interior.
Și, nu pentru că ar fi hilare ipostazele de ”corolă de petale trandafirii peste chelii”,
.... mustăți sau miopii, 
Sau că burțile cât căruțele,
cărunțeala or ridurile s-ar potrivi ca nuca-n perete cu niscaiva aripi delicate de flutur or, 
de orice soi ar fi ele.

Căci, 
celor cărora le-am dăruit petale
de exemplu,
îi umplu pe dată, de efluvii de miresme! 
De culori delicate!
De fragezime!
Iar ei, cu atașatele daruri, 
nu mai știu ce să facă într-o normalitate divină.
Și se zbuciumă,
și se crispează
și se împotrivesc
și-mi spun:
- Nu se cade! Nu se cade! Nu se cade!
Ori:
- Sunt prea băăăăătrân pentru asta!
Gravi, triști, deprimați or ușor speriați...

Mă uit: și nas au. Și-ncă hă hă... slavă Domnului!!!
Și eu hopppp, cu lungile pene ale surâsului pe sub nările cele înfundate...
De hapciuul
se duce cu tot cu mohoreală și să vezi dom'le
cum nasurile lor încep să palpite
senzitive,
înzestrate cu sensibilități de mimoză
și dornici de arome spirituale...


Devine de tot hazul, nu?
cu toate că e până la urmă un joc atât de serios!

... că după aia-i treaba lor ...

„...mâine vei fi și bucuros și trist”...

                      (azi am auzit următoarea poveste)

În drum spre Mecca, cândva, un sărman derviș sufit, traversa deșertul pe o cămilă. Era obosit, era flămând și însetat pentru că mergea de tare tare multă vreme dar în același timp era deplin adâncit în gânduri. Își dorea ca în Pelerinaj să primescă cât mai multă hrană spirituală și de aceea nici soarele fierbinte și nici nisipul aspru ce-i îngreunau drumul nu-l împiedicau să mergă cu spor și nici nu-l opreau ca să mediteze și să se roage.

Dintr-o dată în plin deșert, aude o voce atât de puternică că părea că vine din văzduhul stăpânit de duhurile rele:

- Oprește-te! Descalecă! Coboară și culege cât de multe pietre poți tu din râu!!!  Și tot ce-ai cules poți lua cu tine !!! - îi porunci  tunător vocea.

Dervișul se uită împrejur și speriat se făcu mic pentru că nu vedea pe nimeni. Și cu toate că se lăsase total în mâinile lui Dumnezeu, când își începuse Pelerinajul,  încerca acum o teamă și o neputință ca nu cumva să nu fi intrat în sălașul vre-unui gin rău. Uitându-se  jur împrejur de-abea acum își dădu seama, aruncând o privire mai atentă, că e  pe malul unui râu secat de demult iar albia acestuia era plină de pietre. Descalecă și făcu exact ceea ce i s-a spus. Strânse o grămadă bună de bolovani, o  încărcă  pe cămilă și plecă mai departe....

Nici nu plecase bine - îngreunat serios de povara sa cu bolovani - și se pomenește că aude din nou vocea  de nicăieri și niciunde:

- Ai făcut bine că mi-ai dat ascultare! Și pentru că mi te-ai supus, mâine de  dimineață când te vei trezi vei fi nespus de bucuros și în același timp nespus de trist. Din această clipă, viața ta se va schimba! mai tună ca un ultim ecou, vocea după care se înstăpâni o liniște nefirească.

Dervișul fără să înțeleagă ceva, se decide să plece cât mai repede din locul acela și cu toate că mergea tare încet, cu biata cămilă astfel încărcată, ajunge într-un târziu la un loc de popas.

Nu mică-i fu mirarea, cînd a doua zi, în loc de pietre și bolovani, povara cămilei se transformase în pietre prețioase. Era stăpânul unor geme de o inestimabilă valoare!

Și așa se împlini prezicerea din deșert: Dervișul nostru se umplu de o bucurie nemaintâlnită. Era fericit pentru norocul care dăduse peste el căci peste noapte devenise atât de bogat cum nici nu visase vreodată dar în același timp se posomora văzând cu ochii, căci pierduse ocazia să fi luat cu mult mai multe pietre....