Zicală: „Să trăieşti ca un
un mut în ţara surzilor.”
Eu merg.
Merg, cu blestemul pe cap
Să am sufletul mut.
De mult prea mult timp,
merg,
merg pe drum umblat,
umblat de surzi.
Numai de surzii străvezii.
Limbuţii,
la tot pasul.
Surzii,
Nu ştiu de ascultare!
Mă uit bine la ei.
La loc larg,
Apărat,
Pe la răscruci,
Mă uluiesc.
Iscodesc,
Să văd?
De
atîta vorbă, le văd eu oare maţele şi măselele lor de limbuţi
fără răgaz?
Măselele lor de minte?
-
„Hmmm, neînvăţaţi să asculte!”
-
„Hmmm, neputincioşi să se asculte!”
-
„Hmmm, neînvăţaţi să se oprească!”
Am cercetat a mirare,
Niciodată n-am crezut că străveziu nu’nseamnă
transparent.
N-aş fi crezut, zău!
Am cercetat a mirare:
Ei, surzii, nu erau!
Se făceau doar că erau transparenţi.
Nu le-am văzut maţele şi creierul cu adevărat.
Da’ nici nervii ...
Nici alcătuirile.
M-aş fi dat în vânt să le văd inima
Să
„vorbescă cu inima”,
Măcar...
Ah, ah, ah,
Năstruşnică idee.
Doar vorbele lor se rostogoleau
Şuvoi,
Ne neînchipuit,
Avalanşă se prăvăleau,
Cuvintele erau grele de sensuri,
Năucitoare.
Ce lovituri,
Parcă de bunăvoie m-aş fi supus la lapidare.
Sub ploaie de sensuri,
Merg,
Picuri de înjurii permanente,
Pe capu’ meu.
Şi eu merg.
Merg,
Cu blestemul pe cap,
Să am sufletul mut.
Aşa am avut de învăţat în vremea din urmă.
Aşa, am înţeles
că nu greşisem drumul!
Eu,
Am partitura mea.
Distinctă.
Şi merg.
Pur şi simplu,
Eu nu sunt o rasa omenescă atotvorbitoare.
Şi merg.
Fiecare,
Avem partitură.
Distinctă.
Pe undeva,
în jur
i’un cor al creaţiei.
Iar sufletul meu,
interocutoru-ţi mut,
lui, nu i s-a acordat dreptul de a se revolta!
(Ce-aş mai fi vrut să mă strâmb şi să mă
scălâmbăi a răzbunare!)
De aceea,
după un timp de gândire,
m-am decis că voi face un imn al tăcerii.
Compun tăcerea simţămintelor.
Tăcerea ideilor,
tăcerea minţii,
tăcerea lăuntului meu, frământat.
Aceaşi tăcere ce le cuprinde pe toate.
Şi
tăcerea ce vă va ignora,
(Doamne, căci este aşa se bine să ignori cîteodată).
fără atîtea întrebări,
fără atîtea nemulţumiri suspicioase,
fără
atîta revoltă şi opoziţie!
Partitura?
Mi-a
dat-o El:
-
Azi, „Io sunt” sună anacronic ...
-
Azi, e timp pentru „s u n t e ţ i”!
De aceea,
voi scrie „Imn tăcerii”.
Vi se adresează:
- „Să-l intonaţi!”
Surzilor!
