Iubesc până la incandescență
și scriu asta mare,
cu numele meu,
pe orizontul ce crește...
Orizont,
o boare a întinsului
peste goliciunea tuturor cuvintelor
nescăldate-n lumina iubirii,
ce-mi stau ca talpa de grele
pe cerul gurii.
Orizont ce încă,
se lungește
peste rânduieli osificate,
peste ninsori otrăvite,
peste gânduri ce mă mistuie,
îmbrățișând tăcerea dintre noi
așteptând limpezirea.
Deschid supapele,
să curgă revărsat neguri sentimentale
încătușez, demonul din noi
mistuind gânduri ce m-apasă,
ca cel ce cunoaște suferința
s-o recunoască-n ceilalți.
Ș-așa învăț,
deloc dificil se pare,
sentimentul c-o pot lua de la capăt
încrustat în căldura unei marmure albastre.
.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu