I-un anotimp al meu,
lipit de mine.
Parfum al meu, discret
inimitabil.
Revine,
când mă cobor din Polul Nord cu sentimente,
când îmi apun tăceri,
și când pândind de după gard,
înfometate gânduri
mă decojesc. Total.
E-un anotimp de viscol permanent.
Emoții asmuțite se năpustesc
în roș-ntunecat,
ca-ntr-o mină și de la care
de mult ce-a fost....
din vuiet,
s-a prăbușit-n ea însăși...
Furtună alungată, a scuturat huma din mine
lăsând întreg, extazul cel scânteietor.
Apoi, de prin ruine,
îmi reconstitui irișii candorii...
închid pleoapele strâns
năpăstuite-n lacrimi,
pun traista-n băț
m-acopăr cu imperiala, divina mea stare
Și plec pelerin prin mine
pe calea de cedare și prinos ...
spre un alt anotimp...
chemată de o pală de parfum divin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu