poftă de flamingo

Aspir și respir,
speranțele mele, 
sunt în coroana copacilor ce sprijină cerul,
muşc zăbala,
mă aflu în mijlocul imaginației copilului din mine
nelimitată;
între respirații, 
tăcerea își începe muzica
iar sus pe cerul muzicii, 
îi-un înger ce-mi plânge pe limbă
și mă inundă cu imagini și senzații.
Absorb și modelez lumea 
și-o infiltrez eu, în mine, 
zilnic țesută prin nenumărate tușe de culoare,
altfel și astfel 
cu pași domoli, 
perfect echilibrați
ca un flamingo 
în delta bogată a Nilului.