miercuri, 14 octombrie 2015
Despre cei care nu luptă să se învingă singuri
- De-adevăratelea! De câte ori ne prefacem că totul e bine! Și când o facem nu înțelegem că rămânem reci la vibrația asurzitoarea a fiecărei coarde vocale, că minimalizăm energia fiecărei clipe în care am putea încerca!
- Ce?
- Ceva!
- Suntem acaparați de dorința de a sta în limitele familiarului, în coconul călduț întunecos, mlăștinos al egoismului nostru de judecător nemilos al realității.
- Cum ar fi chiar, să ne simțim bine?
- Probabil, am putea primi peste închipuirea noastră...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Pai da despre asta e vorba singura, am stat blocata in tristețe,suferință, frustrări ,am deschis ochii dimineața cu frica, oare ce ma mai așteaptă si azi,dar au fost si zile in care îmi propuneam sa am o zi buna si îmi reușea, chiar făceam fata provocărilor negative cu seninătate,sa las nedeclansat butonulfrustrarilor mele când nu răspundeam sa pun lucrurile la punct, in ideea ca va observa cândva ce fel de om șanț cuiva care nu era dispus sa vadă, pana s-a ajuns sa se creadă ca tit ce fac i se cuvine da am păstrat relații toxice,crezând ca pot sa schimb cu atitudinea mea defensiva, am uitat ca eu șanț cea mai importanta persoana pentru mine.m-am simțit in momentele grele singura si chiar eram dar mi-au ieșit in cale oameni minunați si le depășeam.stiu ce mi-a lipsit si in copilărie si in a mea.pentru ca un copil sa se dezvolte armonios dintr-o familie e nevoie ca ambii părinți sa fie implicați.si este nevoie de iubire.oamenii șanț așa cum șanț intr-adevar nimeni nu poate sa se schimbe decât daca vrea.dar sigur sigur nu mi-am pierdut iubirea in interiorul meu doar ca va trebui sa o păstrez in mine pentru ceilalți si sa mi-o dăruiesc mie in primul rand.devenisem cam ciufuta cel puțin in marea majoritate a timpului.ma plângeam in stânga si in dreapta in loc sa iau masuri inclusiv cu mine.
RăspundețiȘtergere