școala vieții

Un text al Mariei Grancea (din Facebook) despre străbunica ei

- De ce ne naștem, Mamă Tână?
-Ca să învățăm, draga Mumii.
-Să învățăm? Ce? Ca la școală?
-Într-un fel și ca la școală, școala vieții.
-Ce învățăm?
-Ne naștem ca să învățăm tri lucruri: să fim, să spunem, să făptuim.
-Păi dacă ne naștem atunci oricum suntem, vorbim și facem! Asta trebuie învățat?
-Ceriul ne-o dat tri lucruri : viața, cuvântul și putința. Trebuie să învățăm ce să facem cu ele.Trebuie să învățăm să fim, mulți vin pe lume, da's ca văzduhu' nu să văd, nu-s unde trâbuiesc, nu-s când îs de lipsă ori pentru ce trâbuiesc să hie. Să dau după cum bate vântul, noi cau' să învățăm să fim asemeni brazilor: statornici și de nădejde.
Apoi cau' să învățăm să spunem, ca să nu him ca ăi mulți care vorbesc multe și nu spun nimic. Cuvântul zidește.
Și-i musai să învățăm să făptuim, să facem... fapte. Să făptuim frumos, asta-i putința. Mulți fac, da' fac numa' ca să se afle-n lucru, nu făptuiesc nimic, nu lasă nimic frumos în urmă. Ori lasă urâtul. Trec prin viață degeaba. Noi cau' să făptuim înțelept și să lăsăm o urmă frumoasă. De aia ne naștem, draga Mumii.
-Și faptele rele?
-Alea nu-s fapte, îs făcături. Dacă știi ce să faci cu darurile ceriului, dacă ai învățat să fii, să spui și să făptuiești nu poți face rele, ca și la școală: dacă ai cetit bine lecția nu poți lua notă mică.
-Și la școala asta... a vieții se dau note?
Mama Tână mi-a zâmbit cald:
-Să dau, draga Mumii, să dau, da' nu le știm. Să dau pentru feliul de urmă pe care l-am lăsat în lumea asta, da' se dau numa' după ce ne ducem pe ceea lume, le-om ști în ceea viață.
.............