Impresii

Zilele acestea am fost înconjurată de tineri și de ape. Cam prea multă apă cam mulți tineri.

Zile depline, puține ore de somn, un singur răsărit în liniștea unei plaje dezolant de pustii.

Ce fel de tineri? Rebeli, mofturoși, pisicoși, politicoși ori prea politicoși, candizi ori timizi, înfumurați ori triști, exploratori ori pițigoi, fiecare cu gândurile, cu obiceiurile, cu visele ori cu părerile lor, apăsat spuse uneori alteori recalcitrante, alteori și de cele mai multe ori sclipitoare, etc.

Și eu, cu aceiași mască care ascunde faptul că în mintea mea la fiecare 5 minute îmi vine să exclam: ”sunteți incredibili!!!” Am trăit 3 ”zile mărturie”: că sunt distincți, că sunt ”vii”, ieșind din găoace plini de naturalețe, candoare și gata să doboare bariere . Mărturii că nu sunt și nu vor fi oamenii aceia sintetici, bătrânicioși, fixiști, căutând greșeli la orice pas și nici din armatele de tineri copiați la indigou din ecranul televizoarelor or picați năuci din tehnologiile de ultimă oră. O mică mulțime atât de diversă, atât de frumoasă prin unicitate! Un grup care-și dau seama de posibilitățile, de rolul și scopul lor, conștienți că pot avea o influență acum și cândva și că viața e a lor, nu împrumutată. O colectivitate decisă să încerce, având înțelesul că nu mai pot trăi ori evolua fără să construiască ori să să izoleze după garduri înalte, în globuri aurite de bunăstare ori după frontiere inexistente, după reguli impuse și de neînțeles.

Și atunci când m-am testat, eu pe mine, am fost așa mândră că nu am avut răbufniri de genul: - ”ah, pe vremea mea, în camerele studențești nici nu bănuiți voi cum era (colegii mei știu de ce !!!) sau - ”ce bine ar fi fost să fi prins și eu pe cineva care să-mi ofere ceea ce aveți voi acum și la care eu nici nu gândeam!!! (avertizare pentru părinții care au astfel de fobii)

Într-un moment de liniște, am avut înțelegerea că stau în fața unor uși spre viitor. Și m-am întrebat câte vor fi fiind deschise în următorii ani? Deschise dar nu așa puțin ci date la perete!

În'traltul, am realizat că am în față o sală de oameni care ar avea posibilitatea să ajungă să trăiască începutul secolului viitor, anul 2200 (căci speranța de viață se prelungește nu-i așa, pe negândite). Și am vizualizat cum ei, imaginar, ar putea reveni la acest moment al nostru - Costinești octombrie 2015 - și l-ar așeza pe un continuum al vieților proprii. Nu e important dacă va fi un moment semnificativ sau nu, căci le doresc o viață extraordinară. Doar că un weekend ca acesta va fi doar un punct agățat printre alte multe evenimente și teste ale vieților în timpul celor 100 de ani.

E alegerea lor (și neputința mea ori a părinților ori al societăților care constrâng) ca momentul imortalizat să se profileze pe linia unei vieți de permanentă învățare, de provocare și plină de tumult. 

E alegerea lor: poate fi o linie ascendentă sau nu!

Nu e o decizie grea dar e importantă. Când guști din entuziasm, mai vrei. Și nu e vina adrenalinei care crește ca un val de mare ci e sentimentul de plin preplin.

Ps: acestea fiind zise să știți că nu aduc laude nimănui. M-am străduit cât am putut să fiu modestă în relatare