Îmi ştiu toate anotimpurile,
Le-am trecut, în catastifele gândului ...
...cu admiraţie, pentru anotimpul exuberanţei
şi cu ... teamă pentru norii greu trecătorii ai anotimpului tăcerii...
... apoi cu câte un sentiment total nou, pentru celelalte o mie de anotimpuri dintre noi, eu cu voi, eu fără voi ...
Uneori,
am certitudinea că ştiu tot ceea ceea ce nu ştiam ieri despre mine,
totul din mine însumi
și asta devine o mirare fără de sfârșit.
Dar văd şcrâşnetul de dinţii, al mintii mele încordate,
fricile le presimt și le înmulțesc
visarea, o suflu ca pe un balon rătăcit de săpun
călăritul pe atât de departele Pegas, rătăcit printre neuronii mei stresați,
ţinta răsuflării când pulsul îmi e grăbit,
or ... ruga,
ruga unui gând în clocot
cu mirosul lui de scorţişoară...
Şi mai ales, îmi ştiu făgaşele săpate de zbucium,
miile de întrebări
pe drumul iertării de mine însumi.
Mintea mea în genunchi, e un semn binelui și al bunului,
Oh, cu cât alean
Am construit anotimpul acesta,
tărâmul acela,
orizontul viitor,
gândul însămânțat sub plapuma de iarnă a indiferenței,
toate-s un paravan vizibil care mă desparte de lume
unde,
turiştii încă,
mai vizitează
grohotişuri cu amprenta genunchilor mei
plină de rouă....
.... ba nu, plină de lacrimi! ....peste care de azi,
poposesc
una câte una,
frunze ruginii...
În ţara iubirii de lumea asta mare,
lacrimile şi zâmbetul’s deopotrivă de multe
Doar că zâmbetele, fiind parfumuri ale dragostei
Plecă mai repede spre cer.....
.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu