Scrinul cu amintiri I

Am ajuns în sfârşit la locul unde-mi ţin eu, umbrele din mine. Şi frigul neîmplinirii. Şi stocul meu de figuri nedesluşite, îmbrăcate în mantale de ploaie deasă. Rece. E locul prăfuirii mele. E fabrica de scotocit duşmanii de prin ungherele trupului.  E un album cu sentimente ce îmbracă imagini reale, picurând nostalgii  aranjate fără nici  o noimă. Poate doar, în ordinea în care m-au durut cel mai mult. Multă strânsură....cu care aţâţ focul,  unde-mi surprind bucuriile născând şi loc al dragostei fără de sfârşit.

Eu, imperfectul

Eu, imperfectul, 
Încep  ...

...Prin a-mi roti numele 
În con-catenarea faptelor 
Şi-l gravez cu temeinicie 
Cu atâta de multă iubire,
Încât memoria mea-i 
Un mare tatuaj spiritual,
Iar sufletu'i tăiş de Toledo
Bogat ornamentat.

Mă verig,
(Ori mă covrig...?)
Într-o frământare spasmodică,
Viguroasă,
Pe ici,  pe unde oamenii piatră 
Se prefac în muzică 
Şi apoi o perpetuează.
Ori, mă-nşir
Pe colo, pe unde oamenii-s sarea pământului
De trăiesc ca matriţă vie,
De apoi, se numesc briză a mării. 
Mă întortochez pe firul zilei 
În ţara numită arta greşelii, 
Unde agit 
Vopsele 
Pentru dimineţi nesfârşite de serenitate marină... 

Aşa-mi trăiesc eu vârstele,
Descotorosindu-mă de negrul de fum
Şi când mă purific 
Pot formula, în sfârşit 
Cele o mie, o sută, unsprezece (poate doisprezece) motive celeste
Pentru care te iubesc....

Simplu, "tu"

Ceea ce este mai departe de mine,
fiind mai aproape de mine,
„tu” se numeşte. (Nichita Stanescu)

 

Cerul pretinde că te cunoaşte,

că ne-a văzut pe amândoi,

că ştie unde să ne găsescă.

Vântul pretinde că ne depistează urma

împreună mereu ...

Mi-a dat câteva secrete repere,

alibiuri întru eternitate.

Degetele mele  revendică urmele lăsate

de strânsura mâini tale

în implorările mele,

de visele tale.

Oriunde priveşti, este dragostea mea ploaie

dragostea mea zid,

dragostea mea val...

Perle de tu,

Cât scrutezi cu ochii.

manual de gânduri ... fără fructe încă ...

Tendinţe: Mă întreb de ce obiceiu-mi de a plânge,  a devenit zilnic? E ca atunci când pe arşiţă mare, florile trebuie udate, nu? Plâng din nevoia de a nu mă usca. Şi iubesc din  nevoia de a mă reumple de lacrimă pură, ca o fântână. 

Atât de sus: Arunc spre nori petale de trandafiri. Atât de sus, încât se transformă în degetele împurpuratei Aurora.  Le împrăştii în calea ta, aşezându-le  rânduit, alee. Vom învăţa să mergem alături, pe sus numitele alei în aşa  fel încât să nu ne strivim reciproc gândurile?

 Avalanşă: Vin lucrurile prea repede peste noi. Atât de repede încât nu mai apuc să mă încrunt şi rământ cu încrunarea în inimă şi cu o îngrijorare. Îngrijorare încă fără obiect, pentru că nu am timp să mi-o localizez, să mă lupt cu ea. O port în mine toată ziua. Atât de repede mă cuprinde cu un sentiment de panică încât îmi vine să-mi strivesc corola de minuni a lumii, aşa tam nesam.

Hiatus.....Numai să nu îmbătrânesc în ură, în sentimetul inutilităţii, în degringolada melancoliilor de pensionar al ideilor, .... E o întrerupere, o lacună în continuitate a ...şi  devin critic fără voie şi uit că o fac fără să mă departajez de vinovăţie ... şi ... 

Exerciţii de înfrumuseţare a lumii: Ei hai, doar nu există o lege formulabilă de a înfrumuseţa lumea? Doar că  exerciţiul de a-mi răsării gânduri ardente, pentru alte fiinţe umane, înseamnă să ştiu că există oameni frumoşi pentru că aşa sunt reflectaţi în mine? Şi pentru că oglinda mea e în sfârşit clară ca văzduhul după furtună? Şi faptul că condividem această esenţă, eu cu tine, în reciprocă  desţelenire, este la un moment dat purificator: o poartă? O poarta fără încuietoare...?

  

„A dorit şi n-a dăruit totul”.... Kahlil Gibran În această luptă cvasi iminentă, voi părăsi aşa zisă tabără favorită,  în pofida faptului că intelectual voi fi considerată dezertoare! M-am săturat de constrângerile tributare şi permanente ale lui: „...dacă da... şi dacă nu...” E un bir prea greu, făcut zilnic, doar ca să am un mod de a fii similar celorlalţi. Căci  stilul acesta e pajul servil al condiţiilor ce mi-au împănat viaţa... şi eşuez când fiecare clipă de  dragoste, adică de viaţă adevărată, adică de umplere, adică de împlinire, o strângem în astfel de chingi ... Şi, de nu consider lăuntric că m-aş condamna să rămân o învinsă dintru început, voi devenii vasală a unei expresii muuult mai prietenoase mie. 

Cu un preaplecat semn de respect, voi fi de azi în slujbă lui: ”nu e îndeajuns...”. Iar acestă emblema răzleaţă îmi va deveni stegar...şi ce dacă! Să ştiţi că e făcută din dorinţa de a elabora ceva real, plin de viaţă... Pentru că nu-i niciodată îndeajuns de multă iubire ... Îmi voi asuma riscul acesta... 

Binecuvântez cu zâmbet deschis, orice dar al oamenilor către mine ca pe o ofrandă. Şi încerc să preţuiec "gesturile inimii" mai mult decât "obiectele buzunarului" ce sunt un cont obtuz şi inflexibil.

Profitoare

Aş dori să ştiu ce însemnă umbra ta. A sta în umbra cuiva? Oare ce înseamnă să stai în culcuşul acela, jocul acela, magia aceea, fortăreaţa aceea, ca într-o vizuină, la hibernat. Să-ţi văd umbra, cum se lasă peste mine şi cum eu intru în ea ca pe o uşă a sufletului. Pentru că asta s-ar întâmpla dacă, şi numai dacă ai fi foarte aproape de mine... tu, om drag eşti aşezat între mine şi soare ... tot timpul ...

Maleabilitate

 Am ajuns la un punct când nu mai mi-e teamă de suferinţă, o prevăd din ce în ce mai lungă şi o aştept şi mai profundă, ...., m-am înşelat când credeam că îi zăresc finalulul apropiat. Cred că am interpretat greşit anume semne ca mici torţe de speranţă şi nerăbdarea-mi vanitoasă mi-a jucat feste ... Toate astea vin din vina mea, recunosc; mi s-a inoculat doar că suferinţa e spălare a unor păcate şi că lipsa de suferinţă înseamnă răsplată. Dar cred că suferinţa astfel văzută, te vlăguieşte şi nu-ţi doreşti decât o pace a comodităţii, o prăbuşire oftată în somnul raţionalităţii pentru că înţelegi, că în urma  oboselii acumulate, crâncen doar, te-ai împotrivit! 

Scopul suferinţei e renaşterea şi drumul prin ea duce la reînvigorare.  Şi şti de ce uneori nu am capacitatea să văd? Pentru că sunt o fiinţă statică. Viziunea mea ca de copil mic, e ca şi cum dintr-o statuie gata făcută s-ar remodela o altă statuie mai mare, ... fără să fii înţeles în permanentă deplinătate, nici capacitatea Sculptorului Divin şi nici maleabilitatea aluatului din care suntem făcuţi noi.

FLUID

“The loveliest faces are to be seen by moonlight, when one sees half with the eye and half with the fancy”

 ... Uneori mi-eşti atât de aproape încât îţi simt tactil,  fluiditatea pulsului ...doar că sentimentele nu se mai întrupează în vorbe. Eşti ca un fier forjat în ale cărui arabescuri mă închid. Mă vei regăsi în maleabilul aspru al fierului topit ...

... Îmi ud în continuare rădăcina dragostei,
Nu ca o preoteasă uitată într-un ritual
Ci ca o iubită dornica să şteargă picioarele celui drag, cu părul ei.

...depun zâmbete neaşteptat de proaspete să-ţi fie cărare ...
Ai fi uimit să le vezi prospeţimea
Luminozitatea...
Şi-ai fi tentat poate, tentat să ...

Necontrolată e seva ce urca-n înţelesuri misterioase
Poate nedorită. Poate bruscă. De nestopat.
E seva unui vulcan de emoţii noi,
Nu din cele înnăbuşite şi decolorate...
Pune-ţi urechea,
Închide-ţi ochii,
Trage adânc, da' adânc, aer în piept ...
Dă la o parte cortina groasă cu "imaginea socială respectabilă"
Şi lasă să-ţi se prelingă
Pe buze,
Sevă de neranţulă.
 

Curmeiu-nmugureşte!

Spune?
Nu ai întrezărit
Zilele acestea,
Nopţile acestea,
În îngemănarea dintre conştient şi subconştient:
Imagini dezarmante cu noi,
venind din viitor?

Aprins de roşu

Scarlat, reprezintă o stofă roşie, de un roşu aprins (adică ca un stacoj căci stacojul  era denumirea veche a homarului sau racului mare)... M-am hotarât că o  să mă port câteva zile cu voi foarte  roşu, vizibil mult mai roşu decât o să suportaţi (ha ha ha), pentru a-mi comemora şi respecta cumva, pe acei cineva câţiva, cumva, moşi - stămoşi ai mei, abea cunoscuţii negustori de stofă ce au "pionierat- negustorit"  la jumătatea sec  XIX,  din Grecia şi plăcându-le lor, gustul Valahiei sau ploieştenizat...( Vă previn să nu vă plângeţi că veţi vedea  roşu în faţa ochilor!)



adică:
Roșu: acaju (maron roșcat), bordo (vișină coaptă), vișină putredă, cărămiziu, cireșiu, zmeuriu, căpșun(-iu), trandafiriu, roz, roz-pal, cinabru (roșu aprins), mac, coral(-, iu), stacojiu, fucsia, rubiniu, roibă (rumeneală), vișiniu, roz încarnat, magenta (culoare aprinsă amestec cu albastru), drojdie de vin, purpuriu, cârmâz(iu), etc.

ARGONAUT

                                                                                                  ...nimeni nu-şi poate ajunge sieşi! ( Bab)

De 50 de ani , mă locuiesc împreună cu mine

Şi-mi spun că nu sunt mai bătrână decât sunt...

Coabitez paşnic,

Chiar dacă uneori simt că am 2 emisfere străine de mine...

Acum ştiu că absida inimii e acolo unde-mi murmură sufletul

Şi că acolo, pururea e incandescenţă.

Lumea, s-a rotunjit între timp,

Şi mi-a rodit mulţi prieteni,

Unii, s-au copt atât de tare

Încât au picat pe undeva,

Alţii, trăiesc doar în propriul meu cap

Aducându-mi subtilă aromă de bucurie.

În rest, lucrurile nu stau atât  de rău ....

Desigur, pe ici pe colo mai renovez  

Ori mă nevoiesc să-mi înţeleg fibra genuină din care mă torc...

Oglinda adâncului meu adulmecă,

Îmbarcarea în imediata expediţie

A argonauţilor Cuvântului.  

Vocea şi vorbirea

Volatile dâre

Încrustate în creiere străine

Fonotecate, mai apoi ...

Voi, scrilejitori în caolinul minţii...

îmi treziţi fibre ale percepţiei ...

între balanţă şi reconfigurare ...

Ciocănitul ăsta, e „ de bine” uneori ...

http://www.trilulilu.ro/IlieGiuliano/d7cb3c9ca144f8

http://www.trilulilu.ro/gauloisse/aedde8b7ab5af3

Rădăcini şi văluri

Iubirea mea, dragul meu Ulise,

E mult timp, prea mult, vor spune unii de când căutăm să ne reunim. Atât de mult încât se pune problema dacă te mai poţi numi cetăţean al metropolei. Uitarea te caută, doar la mine nu şi-a găsit culcuş. Şi poate scrisoarea asta nu va  ajunge într-un loc anume pentru că, ce ştiu eu unde s-o trimit? În drumul tău de nomad, orice  efort de a te apropia de Itaca ta, de acasă, poate fi rezultatul unei noi depărtări…

Aş vrea să ştii,  că sunt cu gândul la tine întotdeauna, când sunt furtuni, când sunt neguri când sunt pericole când îţi urez zile senine şi vânt prielnic. Aş vrea să ştii, că mă uit  lung pe fereastră către zare, aţintind un simplu punct, ce s-ar putea transforma cumva în corabia pe care să mi te-ntorci. Şi, ştii cum gândul meu  ar dori din adâncuri, să cunoască cine sunt cinstiţii tăi tovarăşi de-acum,  care sunt oamenii cu care stai de vorba prin porturi, cine râde de glumele tale, cu cine împarţi un codru de pâine sau alături de cine flămânzeşti ... or  cine te înconjoară or cine te ajută. Cât aş vrea sa fiu în locul lor!

Mă gândesc şi totuşi n-o doresc dar mintea mă zgândăre mereu, că nu-ţi pot veni în ajutor, oh şi ce ajutor minor ţi-aş putea oferi, cu puterile mele? În tot acest timp, mă simt ca prădată când ştiu că poţi avea  frământări şi zbateri omeneşti şi ispite, multe ispite şi căderi şi că umărul meu prietenesc nu-ţi e sprijin. Şi câte sirene n-o să mai ai în cale? Mă rog zeilor zilnic, să fi protejat.

Pe-aici prin jur,  totul  îşi are viaţa şi nevoile specifice. Suntem din ce în ce mai înguşti în universul nostru. Oraşul îşi schimbă faţa des. Uneori chiar şi-o înnoieşte. Se văd mai puţini “oameni” în Agora căci s-au înmulţit peţitorii şi pe-acolo. Ni s-au împuţinat turmele căci păstorii ne-au plecat când au simţit că nu le mai ţine nimeni partea. Oamenii călătoresc acum mai des şi mulţi ne rămân pe meleaguri ce le cred mai prietenoase. Oare îi înşală câştigul provizoriu?

În rest noi, ne pierdem în treburi zilnice şi ne-ngrijorăm de lucruri altădată ordinare. Nimeni nu mai vorbeşte de recoltă ci doar despre nevoi şi e întristător. Sărbătorile şi-au pierdut culoarea. Iacătă, vine primăvara şi numai neguţătorii îşi freacă mâinele avizi de câştig. Aş fi vrut să-ţi vorbesc de oameni şi locurile de pe-aici, dar  locurile s-au schimbat şi oamenii au ţinere de minte scurtă. Mă uit la ei şi la viaţa lor cernită. Cinstesc mai rar eroii, însă au  o altă ocupaţie favorită acum pe timp de pace: se înghesuie mai mult în Circuri. Şi amfiteatru  rămâne de cele mai multe ori gol. Preferă hipodromul şi chiolhanurile, comediile ieftine şi cântecele de ocară. În juru-mi toţi sunt preocupaţi de mercantil şi râd de mine ca de ceva desuet, când le spun ca eu sunt ocupată "să iubesc". Ei cred că iubirea e o meserie pentru tineri.

Îţi voi spune doar că eu te aştept ca pe noua mea primăvară. Şi astăzi uimită şi cu bucurie, de pe fereastră,  am zărit prima brânduşă galbenă în grădină. E semn că natura nu-şi uită sensul ei şi poate că şi oamenii vor învăţa această lecţie.

Eu tot ţes. Ţes gânduri. O întreagă lucrătură pe care ţi-o dedicasem ţie. S-au adunat baloţi. Să te îmbraci cu gândurile mele o viaţă. De aceea, dupa ce mă uit la vălurile de ţesătură, uneori le deşir. Nu-mi mai place alcătuirea lor. Nu, nu sunt destul de strălucitoare pentru ca să te împodobescă pe tine! Mă gândesc că cine ştie, tu cel umblat în depărtări, ai deprins deja alte metafore, ai fi ştiind alte epitete, ai fi având alte obiceiuri mai de vază. 

Mă consolez uneori cu gândul că iubirea de pe orice meleaguri venim, ea, a rămas aceaşi ... doar eu cu ştiinţa mea’s limitată … ce pot zice eu... şi mă simt din ce în ce mai nepregătită...

Însă aşa cum ştiu, că vor înfrunzii crângurile şi că păsărelele au început să se împerecheze; aşa cum ştiu, că ziua va devenii mai lungă, scurtându-mi  nopţile arse de nesomn; aşa cum ştiu, că ochii mei nu se înalţă în rugăciuni în zadar, aşa, te-aştept să-mi vii omul meu drag. Cu speranţă, cu dorinţă, cu gânduri de sărbătoare.

Ce olimpiană bucurie, aceea a apropiatei noastre  reuniunii! Tot timpul a ta, din Itaca... (aş azvârli acest mesaj în oceanul virtual, poate zeii, citindu-l vor fi mai  blânzi cu noi).

Plasmă

Plasmă (I)

Vrând – nevrând,

Credinţa

credul sedusă de firea egoistă

placentară

zideşte-n

travaliul lumii mele,

şi mă izbeşte

intrând adânc

În Faceri.

Hipnotic, rememorez furia cu care-mi pierd memoria,

E ca un zer ce se scurge la teasc

Şi tactil, penetrez bucuria coagulării

Sperănd să-I cuprind sâmbure de Inalterabil.

Plasmă (II)

–  „ O Domnul meu! Să-mi dai, aş vrea şi eu ...”

Opreşte-te! Nu cere! ... A câta porunca-i?

Divinul te-a’nzestrat cu Tot

Cu faptă, gând, cuvânt şi cu ardoare.

Şi tu, mai vrei să completezi ne-ndestulat?

La ce râvneşti?

Tot tu te siluieşti?

... şi te compari?

... te milogeşti!

şi jefuieşti adaosuri de milă de la semeni

cerşind de fiecare dată, bonus

special al tău, numai al tău.

Absorbi,

Vampirizând,

Fermenţi

De la atâtea şi atâtea nevoi lumeşti, mai pline de nevoi ...

Şi creşti, te  umfli...

Devii îmbelşugat?

Ca să devii cămară? ... şi depozit?

Cerând mereu,

Te ţintuieşti acolo unde eşti,

Te plictiseşti,

Te ofileşti,

Şi încetezi de a fi escaladare,

Provizia-i de folos?

Doar ştii,

Că Pacea sufletului n-are buzunare!

Plasmă (III)

Sunt

O dâră a destinului,

Eterică,

Comensurabilă.

M-am întrupat, pigmeu,

Într-un  sfiicios discurs de adoraţie,

Pentru că sunt din breasla,

(Azi neglijată),

A gravorilor de aureole.

Asta fac zilnic,

Vă înconjor cu nimburi.

 

În gulag

                          (Un mereu, două mereie)

Fulgere, p-un munte de bazalt

Şi toţi aşteaptă-ngenucherea-mi;

Mereu, mereu, îmi zmulg tot binele din măruntaie

Mereu... cică-mi fac deparazitare...

Deposedată de matricea

De fabricat monede de imaculare,

Par sărac – secătuită ...,

Doar bruştele iluminări,

Funigei, în gulag

Încrestatu-m-au:

-„Vă spun,

Recunosc,

Si-n ruptul capului n-accept să mă predau,

Căci oamenii au drept la jaru’

Ce le licăre mocnit în vatra din adâncuri.

Semnat:  hornar (în ilegalitate) de inimi.

(balda-) Chin

Resping furnicarul social

Pentru că nu mi-a dat dreptul

La (balda-)chin propriu.

Deocamdată din clocot de sânge

Şi mărăcini,

Fac pivoţi,

La armătură de crisolit

A conştiinţei.

Malţ de suflet

În tegumente,

Matricea-mi

Meduză,

Mucilaginos

Îmi cântă

Pe picioare de  faun,

Îmi contra

Zice

Luminiscenţa.

Deduc

Consumul

În largi stocuri,

A defectelor de inteligenţă.

E o agresiunea, spun

A relei credinţe,

Fiindcă ideile mele

Înzorzonate de plăsmuiri,

Nu mai au prieteni.

Gravisim,

Ireparabil,

Reverberează,

Atinse,

Întinse,

Neîntinate,

Oarece coarde.

Basculez,

În mare viteză,

Mlădiţe tinere

Din rodul unei inimi radioase,

Să-mi fermenteze,

…descompunându-mi prostia.

Marea debarcare

Imitativul,

Acel monstru rânjit,

cu carapace

ofensator fortificată,

m-a’ncercuit într-o blocadă.

Mi-am cantonat,

ofensiv,

provizia nouă

de interogaţii:

Plutonul de execuţie al stagnării.

Cosmetizare

Insist, la eliminarea măştii

De pseudo-argumente,

Tocite

Găunoase.

Curăţ machiajul prăfuitului rânjet,

Al gândirii blocate.

Nu mă mai eschivez

Să-mi repar limpedele.

Organul de zâmbire al sufletului!

Solilocviu

Violetul,

Sugrumă pandemia

Neomologată încă,

a platitudinilor.

Virusul hibrid al stereotipiilor,

Contagiază

Cu

vâsc stufos,

ici colo,

funciarul din mine.

Tineţi-vă bine

Gânduri bune!

Spăl podelele creierului cu

Torent înlăcrimat de Cuvânt.

Ahhha!!!

                                                   Azi … şi... mâine….

Azi,

îi iubesc pe  oamenii-fereastră ei te lasă să le priveşti sufletul şi deschizându-le sufletu' fereastră.  Savurezi frăgezime şi miresme.

… îi iubesc pe oamenii-poartă, ce te primesc oricând oaspete, fără ascunzişuri subtile, fără ocolişuri. Uşă deschisă mereu la nevoie.

... şi pe oamenii-fântână arteziene ce ţâşnesc fără nici cel mai mic efort să-ţi potolescă  setea. Revărsare pentru oricare însetat … fără oprelişti!

... îi mai iubesc şi pe oamenii-arlechin veşminte multicolore şi vesele, făra buzunarele egoismului.

azi, îi iubesc total pe oamenii-omidă ei renasc cu  aripi.

Ah, ah mă vait eu ...:   -"Azi"-ul e uşor, prea e vorba de prietenii mei!

Dar  "mâine" îi voi iubi şi pe cei indiferenţi mie?

Eu voi fi fiind acela care aruncă plasa, să îi  pescuiesc şi … pe oamenii-oglindă,  perfida imagine reflectată dintr-un  "mine linguşit"?

pe oamenii-vitrină, exemplare rare de elitism sau recipiente de lux, ticsite şi îmbâcsite expuse vederii,  oamenii-dulap, nesăţioşi prin comorile lor egoist ascunse vederii,

oamenii-preş laşi ce se acceptă călcaţi,

oamenii-monedă cu sclipirile lor zgârcite la mărunţişuri.

Pescar în mlaştini ? Ce undiţa, ce momeală ??? ... Eu? ... doar cu permisiunea Domnului meu.

Morală desuetă

Ca oaspete,

Când sunt poftit,

Şi, ca şi orice invitat,

Desculţ,

La pragul minţii tale,

Mă’ncumet

La o clipă de plimbare.

La primul pas

Mă-npotmolesc

În simţuri fără tact.

Şi-n zemi incerte

’not abstract.

Te mângâi,

Dar sfârâie feroce-o coardă a firii,

Orbecăi,

Şi sorb din aburii’njosirii.

De-a scalda tu te joci!

... la mlaştini?

E’un joc sublim,

Divin,

De răsfăţat

De om neîncercat,

… neluminat.

Hei !

Suflet pururea trândav:

Insinuant,

Inviorant,

Un gând firav,

Mă gâdilă şi mă demască:

–  „Ce-ar fi ... să-ţi instalez, încet în cap

Lumină electrică albastră.”

La castel

În castelul  liniştii aparente,

Granitu’ nevolniciei,

-i zid de pavăză şi de-adăpost,

Ce privatu-ma de fantele

Răsăritului şi de’apus.

Câinos, mă strânge.

Jur împrejur

Obscurul debordează-n semne.

Buzat,

Vulgarul se resfrânge,

Şi molcome şipotesc dorinţe doar,

Viciind,

Ideile mele mai bune despre viaţă.

Captivă, în noaptea din inimă

Mă migălesc la

Chilimul

Dintr-un roi de  reminiscenţe ale lui:

„A descoperii fără glas, văz şi urechi”.

Un infinitiv prea lung, însetatului suflet.

Rândunica de ferestră, din vis,

mă provoacă

să descui colivia

păsării inimii.

Iată,

Vă dau bineţe din cupa de nectar a Vieţii.

Mângâiate

Sub un pod de gânduri,

Deznod idei.

Paradoxal,

Alfabetând,

Într-o mişcare,

Ludic mângâiată

Iau literă cu literă,

Ş’obţin tot croiuri după tiparul meu,

Punându-l în  “bie” pe-a  a Fi. 

Fără excentrităţi.

obscenităţi,

desuetudini,

fără labilitate de zâmbet mut şi  acru,

acru,

sărbătoresc azi literă cu literă,

Şi acordez vibraţiile lor

Blândeţii;

Le-nmoi în lapte,

Copilărindu-le cu proaspăt,

Şi absob cuminte  ‘A-Z’-etul.

În jocuri, înşiruindu-le

Le ecranez,

Sonorizez,

Şi le salvez

din Second hand - uri.