Stare

Într-o secundă,
într-o fecundă fântână
intoxicată  de spiritualitate 
inima-mi rătăcește
i-o  stare de prezență continuă
transpusă în altă lume
afundată în gânduri 
despre fiarele pădurii
îmblânzite și ele 
ce scot afară tot ceea ce arde în mine
ca cel mai mare dar pe care îl am în viață.

Interiorul meu nu mai are orizonturi,
nu-mi mai pot închide ochii,
nu-mi pot închide brațele, larg deschise
și nici creierul, care absoarbe gheme de alte și alte sinapse ...
Nu-mi mai pot închide inima
de atâta pace
de-atâta presimțire de lumină
îmblânzită 
la proporțiile mele corecte, de om.