În jur, par gârbovi și ochii nu le sunt vii pentru că sunt niște cămări umblătoare. Și când deschid gura, gură lor te clănțăne fără răgaz, fără amuzament sau niscaiva inteligență și toată greutatea lor, totul, se prăvale peste tine/mine, cu mirosul de neproaspăt. E strânsură de vorbe vechi, de gânduri vechi demodate, de prejudecăți încleiate prin cotloanele memoriei. Nespuse. Și mă întreb de ce atât efort de strânsură amară? Și mă întreb când se va dezlănțui o furtună curățitoare ...
... oamenii care-și poartă toate amintirile, toate promisiunile, toate lecțiile lor pentru alții netransformate și nerafinate, sunt așa de îngreunați de ele că nu mai acumulează. Și merg din ce în ce mai puțin pe drumul vieții, nu pentru că nu ar putea ci din cauza greutății de nemăsurat a ceea ce sufletul lor târăște.
Cu toții avem boccelele noastre. Dar pelerinajul e unul din prilejurile de descărcare, de golire, de scuturare, de dezlănțuire și totodată de diluare a astfel de griji și neajutorări. Dacă ești atent la astfel de lucruri.
... Și trebuie să fii pregătit și să vi pregătit cu o altă ureche, cu un alt organ al mirosului, cu un alt fel de ochi. Și ceea ce înveți cu multă sinceritate aici, e că nu știi niciodată dacă oglinda ți-e pură. Și niciodată nu știi dacă ai șters-o îndeajuns. Și nu poți practica ”curățirea„ prea mult, dacă nu capeți abilitatea de a fi exersat permanent.
De ce tocmai în această perioadă? Pentru că ești la pragul celei mai mari Comori.
Pentru că pe un astfel de teritoriu al sacralității, acolo unde timpul tău ți-l acorzi gândind la ce este Dumnezeu, toate crustele noastre se diluează. Devenim mai vulnerabili și mai disponibili.
Îmi ajung mie la sâmbure unde picăturile de profan se scurg din noi și unde rămânem în ”cămașa - înveliș” de sacru și unde trebuie să înțeleg onoarea pentru care sunt vie. Anul acesta, am trăit o astfel de stare prin întrebările mele, prin misterele mele, prin intuițiile mele, prin zborurile gândului în depărtări neatinse și care, trebuie să mărturisesc, au fost mult mai intense și mai interesante decât răspunsurile mele. Și născătoare de puternice și strălucitoare trăiri.
Seducția cu care atrage Locul este o energie a iubirii necondiționate. N-o spun eu. Nu numai eu! Sunt portaluri bogate în favoruri spirituale. Dar de această dată, am venit pregătită s-o simt. S-o adulmec. Se manifestă ca o descărcare a emoțiilor pe care acasă nu ți-o poți permite!!! Și te întrebi de ce? De ce nu am avea acces oriunde la ea? De ce această tandrețe catifelată, acest sentiment de absolută siguranță, acest entuziasm cuceritor, această mângâietoare blândețe a luminii nu-și deschide ușa oricui și la orice oră ...
De ce atâta efort?
Pentru că ești la pragul celei mai minunate și binecuvântate Comori!
Și trebuie să înveți să te arăți demn ca păstrător al unei părți din Sfânta Comoară!
Și trebuie să înveți când,cum și cât meriți din această Comoară!
Cum poți să ai o dragoste mare dacă nu ai exersat la început pe o dragoste mică?
Dragostea e pretutindeni și i se permite orice, nimic un e forțat. Nimic nu e prea mult. Te cunoști poate mai bine ...Viața fără dragoste e o viață la minim. Dar cum să-l iubești pe Dumnezeu, cum să ai o dragoste atât de mare, să stai în fața unei măreții de nedescris, dacă n-ai învățat să-ți iubești vecinul mai întâi, ca un lucru atât de simplu. De ”aproape” vorbind, vecinul e aproapele cel mai de aproape.
Draga Ivone,dupa experienta aceasta simt o mare schimbare in scrierea ta.Azi stiu ca ai impartasit public cu prietenii din Bucuresti impresiile tale.Cred ca vei avea de vorbit pentru mult timp si la multe suflete ce s-a "petrecut acolo".Si eu sunt foarte curioasa sa-mi povestesti.
RăspundețiȘtergere