Apăsare

       ... pentru capra neagră a spiritului meu... (aducere în memorie)

Abia respir,
când ziua-mi  curmă
apăsarea,
celui care a săpat tunelul,
și-mi străbate aburind toate fâlfâielile,
și toate emoțiile,
arderea și transfigurările
producătoare de magie,
de parcă-am băut ceaiuri de fluturi.

Abia urc la lumină,
și mă uit în spate 
și nu e decât o migală
estompată în picături de vis, 
un fel de film fantasmă, pentru orbi ...

Mă apasă,
când strig asta printre oameni
pentru că nu vreau să mă reîntorc din nou
la mâine,
care-mi oferă
clipe,
în același mușuroi de furnici.