Miopie

Când treci prin viață, fără să vrei construiești emblema unui blazon și nu o imagine în vântul serii. O imagine alta, decât a altora. Una din minunile caleidoscopului universal. Îmi place să cred că e vorba de un blazon și nu de un depozit de întâmplări, una peste alta...

Imaginea desigur, te definește și prin micile ei amănunte, te conturează ca o persoană unică și inconfundabilă. 

- Și până la urmă  e aceea care ar trebui s-o simți și să-ți fie pe plac? 

- Ori nu? 

- Ori nu îndeajuns?

Când te deslușești, o  faci descifrându-te cu sinceritate? ... din trăiri și sensuri?

O faci extrăgând, ceea ce e extrem de valoros din ceea ce ești și din ceea ce faci?

O faci dorind să-ți întregești povestea până la buza de sus ? 

Sau ți-e un pic lene... lenea e ca și când începi un desen dar nu-l termini și sugerezi dar nimeni nu deslușește în el, cine ești și ce ești ... acel tu, definitoriu...

Într-un astfel de crez, e nevoie să te limpezești mai mereu! Să simți claritatea și acuratețea imaginii, într-atât, încât să vezi tot ce ai în urmă, într-o singură realitate obiectivă. Și să te simți viu pentru lungul drum al cărării ce urmează. Să știi că pornești pe o potecă și că poți ajunge pe o autostradă... Și da, să înțelegi că asta ține de determinismul pe care-l ai. Și da, să ști despre  ideea de a replica tot ceea ce crezi că este frumos, în și prin tine. Și s-o faci, fără mândrie și fără aroganță. Doar adăugând picături din esența ta, particular a ta, fără sigiliul nestricăciunii.  Așa, ca să dureze!

- E atât de viu, universul! îmi vorbesc. 

Atât de viu și plin de oportunități. Sau dacă te uiți pe partea cealaltă a monedei,  o imensitate de bariere, puse special ție. Depinde de tine, cât și dacă ești capabil de interacțiune! Și în funcție de nivelul interacțiunii noastre cu ceilalți, depindem nu de perfecțiunea fericii depline ci de o anume stare de bine, de un confort psihic, al meu cu mine însumi.

De gradul meu de interacțiune cu universul, al meu, cu fiecare om în parte,  depinde să mă simt mai viu! Altfel, e ca și când încet, îmi slăbește vederea interioară și devin miop de suflete...

.