Lecții de citire

La ceea ce aspir eu, 
îmi spui că-s netratabil.
Căci sunt un cititor pătimaș. Așa-i!
Cititor de oameni.
Și alfabetul ce-l știu
nu-i subtil
și-i atât de amar și primar
că-i mai degrabă sărăcuț.



Nu vreau să cădem de acord
Asta nu, niciodată!
Nici nu-mi prea pasă,
Nu mă prea interesează să fii atot-fericit
ori să devii,
ori, cum devii
ori, să-mi arăți mie cu obstinație cum se face.
Poate nu ne-am nimerim  în acei timpi scurți ai vieții s-o facem și p'asta.

Dar zău că o să mor de curiozitate 
dacă nu văd la tine
cum te descurci
ca să-ți aduci Paradisul mai aproape.
Fără să repeți
drumuri închise, 
drumuri identice,
drumuri simetrice.

Mi-ai împuiat capul
da' rău de tot, 
cu autocunoaștere și auto-vindecare
și cu ploaie de simțăminte de pace interioară
de pozitivismul atotcuprinzător,
parcă n-ai fi om 
ci doar o balanță
și-un experiment. 

Iar eu, incomodă, 
îți  tot arăt cu degetul că încă nu ți-ai ajuns în centrul ființei
ori că probabil e azi,  un timp 
pentru însămânțarea adâncului
căci altfel  o să ne sune împrejur a găunos.

Și că ai atâta vreme în spate 
de când nu te-ai mai uitat la cerul plin de stele,
că dacă ai face-o ți s-ar părea stânjenitor.
Și că ai uitat să râzi ca un copil.

Și da, mai potolește-te să-ți lustruiești doar carapacea 
și să te uiți încântat în oglindirea ei.

Uneori, când te văd
Nu doresc decât să se citească ceva în ochii tăi.
Și să-ți zâmbesc.


.

.