Atâtea dezbateri, eu și prietenii mei despre încurajare, despre sprijin și însoțire. Despre reciprocitate. Despre ajutorul, acela fără motiv, cu daruri lui venite din propria bogăție interioară.
Mă gândesc că toate interacțiunile din relațiile umane, nu au temei dacă nu ne oprim serios și nu ne intră în cap că încurajarea și însoțirea, nu se fac decât dacă tu, ce-l ce-o faci, nu ai atins măcar un nivel optim de acceptare al celuilalt. Și atât de des vedem manipulatori și persoane ale căror tendințe de control sunt pline de mare bunăvoință, dar ei confundă de cele mai multe ori ”simpatia față de ...” cu empatia.
Și oh, acceptarea, nu înseamnă că încurajezi ci înseamnă că simți ce onoare ai, să fii în fața altui om și că prin asta, îi respecți alegerile și deciziile. Ale lui. Nu ale tale. Poate altele, poate contrare. Poate din cele care te intrigă sau te scandalizează.
Și acceptarea are o mare arie de acțiune. Ea stă între intoleranță, la un capăt și merge până la a nu interveni în locul cuiva.
Uneori însoțirea o numim acompaniere. Nu de la a ne ține companie unul altuia și atât. Nu ne ținem de urât unul altuia! Asta în nici un fel nu ne e mângâietor. Ar fi prea simplu. Și tare plictisitor. A sta la taclale pur și simplu, e o vorbă, ... ”are miros de vânturat varză murată...”
Acompanierea vine ca și cum melodia pe care ai putea s-o compui tu, este fundal la faptele celuilalt, îi așează în față, și-l pune și-n valoare. În așa fel, încât să devină inspirat și entuziast, el să capete noi idei, o mai mare putere și noi orizonturi alături de tine.
Trebuie să fi diplomat? Ecologic în gândurile tale? Trebuie să ai o întreaga igienă morală și să treci de o grămadă de examene și examinări. Trebuie să-ți remodelezi gândirea? Ori acțiunile și comportamentele tale? Trebuie să-i respecți, să nu-i devalorizezi, să nu-i jicnești pe cei pe care vrei să-i încurajezi? Mai trebuie să fi și un om integru? Chiar vertical și de ce nu, congruent? Într-un cuvânt, trebuie să te storci, de fiecare dată când ai în fața ta un om? Poate. Poate că astea le capeți cu timpul.
La început ar trebuie să fi un simplu om bun și dornic. Apoi un bun început ar fi să rămâi modest, cinstit cu tine și generos. Generos azi, mai mult decât ieri...
Om drag, depinde de noi dacă fiind împreună, ne suntem povară sau exploratori, într-o frumoasă și fantastică călătorie .
.
.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu