Construcții XXX -Unde viitorul e fără pată

Dacă te uiți în jur, ceea ce vezi nu sunt mulțimile de oameni revoltați, agresivi, triști. Ci sub copertina altor stări, stau oameni care se simt nevolnici și din cauza asta frustrați. Ca o armată de statuete chinezești stau ei rânduri rânduri fără să ia contact unii cu alții dar având câte ceva de spus. O grămadă de lume, care trimite opinii, idei, te copleșește pentru că vrea să fie ascultată și nu are cine s-o facă.

Testarea cu prea multu', pe mine asta mă face să mă simt incomod. E ca și cum o grămadă de dragoste masivă vine spre mine și eu nu sunt în stare s-o diger și să-i răspund. Ș-atunci, asta de la inginerie mi se trage, mă simt responsabilă  să  caut câte o soluție. Câte una, fiecăruia. Să ofer.  Și-mi dau seama după ceva timp că asta e ca și cum ducându-mă să ascult eu la firul ierbii, adică cât ma aproape de realitatea necesară, m-aș apuca să trag  în sus de iarbă, să crească mai repede.

Și căită, mă tot întreb ce trebuie să fac ca să-i las în propriul lor ritm și să nu-i presez (exagerat) dar să fac totuși ceva ce mă reprezintă. O soluție e spusul de ”nu”, acel ”nu” frumos, care-ți dă răgaz.  Eu știu că ”nu”-ul nici nu te face să experimentezi și mai ales nici nu-ți  arată cum să te deschizi. Dar dacă cuiva îi trebuie spațiu de manevră să vadă lucrurile în felul său? 

După un astfel de ”nu” poți să-l zici și pe ”da” fără jenă. Pentru că asta îmi spune că deja te-ai împrietenit cu propriile tale limite, acelea de azi și ești gata pentru cele de mâine. Și-mi mai spune că eu nu am lăsat scame în tine. Din cele care să te marcheze, să te mascheze, să te intimideze, să te agaseze.

Mai apoi și mult mai târziu, am putea să lucrăm la planuri. Planurile mici sunt o bogăție a fiecăruia. Nu neapărat la planuri împreună ci la cele care ne împletesc drumurile. Cele pe care acceptăm și  le recunoaștem că sunt pline cu viață și fără pată. Neapărat fără pată. O construcție care ține, e cea în a cărei bază intenția, e fără pată.

E așa de simplu, mai apoi viitorul trebuie să ni se potrivească mănușă și să reverbereze la faptul că suntem interconectați. Fiecare mic pas, indiferent dacă suntem sau nu conștienți de asta, acționează asupra întregii lumi. Și, să fim cinstiți, fiecare stagnare proprie acționează și ea asupra întregii lumi.



.

.