Nu mi-e frică că pot rămâne mică și neputincioasă, ci îmi e teamă că aș putea deveni mare și puternică .Și de aici încolo o să mă torturez cu : ”- Și dacă n-o să pot face față?”
Și cu cât voi deveni mai arogantă cu atât mă tem că voi da greș și că nu voi fi la înălțimea așteptărilor impuse de viață. În loc să înțeleg că la un moment dat, oricare ar fi acela, aș putea să fac o greșeală și să aleg o soluție care să nu funcționeze bine. Și că nu e ușor să obțin un eșec dar că ar fi bine să nu-mi mai critic soluția și că în momentul acela de foc intens, am făcut tot ceea ce puteam eu face.
Evoluăm uneori ca urmare a celor mai grele experiențe și uneori nefericite. Și uneori nu evoluăm doar clacăm. Și ne dor experiențele și acceptăm automutilări și ne întâlnim zilnic cu frustrarea ori cu dezamăgirea ori cu epuizarea insuccesului. E ca și cum punctele mele slabe curg peste mine ca de la robinet.
E important să nu uit atunci că de fapt victimele nedreptățite sau neajutorate pot avea parte de un ajutor sporadic dar nu de respect. Respectul e al luptătorilor, al celor care stau în fața problemelor cu demnitate și hotărâre și determinare chiar dacă nu vor deveni învingători.
E important să nu uit atunci că nimeni nu mă poate salva de mine însămi, de alegerile și de non-alegerile mele.
.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu