Legăturile mele cu bulevardul au început din primele zile de viață când mergeam cu căruciorul (landoul) pe acolo. Trotuarele erau asfaltate dar străzile erau doar pietruite (piatră cubică) iar landoul (un cărucior care mai plimbase încă cel puțin 2 - 3 verișori) avea o roată care scârțâia și-și pierdea cauciucul așa că la traversarea străzilor mari trebuia ajustată. Dar modelul era rar, știu asta pentru că după ce l-am (re)găsit în magazia cu lucruri vechi, l-am folosit să-mi plimb păpușile. Era din lemn, vopsit în alb și avea un acoperământ din lemn care se trăgea/închidea ca un fel de jaluzea. O jaluzea de cărucior. Avea și geamuri laterale un fel de hublouri ca la avion. Geamurile erau din sticlă. Trusoul de bebeluș era din mătase matlasată și brodată (evident roz sau bleu ca să se știe sexul copilului fără să te încurci sau să pui întrebări jenante) și da pe vremea aceea erau scutece care te strângeau ca pe o franzelă pentru că nu se inventaseră pampers-ii. După păpușile mele am plimbat acolo cățelul. Nu îmi pot imagina de ce bietul de el stătea vara să-l giugiulesc și să-l înfășor într-o plăpumioară matlasată. Fratele meu a beneficiat de un cărucior modernizat, nou, mai aproape de modele de azi dar enorm pe care eu, deja având 10 ani îl manevram greu. Știți ce defect a căpătat și căruciorul cel nou? Exact, cum v-ați închipuit, avea probleme la o roată și scârțâia pe străzile încă neasfaltate.
Când primisem prima păpușă era anexată ei și un cărucior pe măsură. Din pânză portocalie dungată, acesta, parcă era un minișezlong care ce să vezi, avea același defect precum landoul meu la roată și încercam să nu-mi zdruncin prea rău păpușa, primită și ea la mâna a doua.
Dar în clasa I - a apărut ca premiu o păpușă mult mai mare, fabricată la Arădeanca care venise la noi cu numele de Ludmila dar căreia îi schimbasem numele în Iarina după cel al unei prințese din cărțile de povești. Acum de hatârul acestor amintiri, am adăugat și o poză cu păpușile, se vede clar pe care o îndrăgesc eu cel mai mult, așa-i?
Pe bulevard se făcea cel puțin o tură. Două ronduri dus, două ronduri întors. Și până de curând, de când fac mai des acest traseu mi-l imaginam interminabil dar bietul traseu nu are mai mult de 800 de pași între ronduri. Ei bine dus întors asta însemnă cam un kilometru și un pic.
Ei bine destul de des bunicul mă lua de mână și evada(m) la terasele bulevardiere cu ideea că mă plimbă pe mine. Amândoi eram mulțumiți. Eu pentru că primeam ciocolată ”Pitic” și pentru că mă jucam cu castane aducându-i acasă și bunicii o rezervă bună de bile maronii pe care le tăia și punea în gaz iar el, bunicul pentru că dezbătea aprins diverse subiecte ardente. Pfii, toată copilăria am fost ”unsă cu ”gazul” ciudat mirositor, umplut cu castane, de la zgaibele la genunchi până la orice durere adevărată sau închipuită.
Terasele unde poposeam, câte una la fiecare rond se numeau ”grădini de vară” și erau alintate ”grădinițe” sporind confuzia cu grădinița pentru copii.
.
Când primisem prima păpușă era anexată ei și un cărucior pe măsură. Din pânză portocalie dungată, acesta, parcă era un minișezlong care ce să vezi, avea același defect precum landoul meu la roată și încercam să nu-mi zdruncin prea rău păpușa, primită și ea la mâna a doua.
Dar în clasa I - a apărut ca premiu o păpușă mult mai mare, fabricată la Arădeanca care venise la noi cu numele de Ludmila dar căreia îi schimbasem numele în Iarina după cel al unei prințese din cărțile de povești. Acum de hatârul acestor amintiri, am adăugat și o poză cu păpușile, se vede clar pe care o îndrăgesc eu cel mai mult, așa-i?
Pe bulevard se făcea cel puțin o tură. Două ronduri dus, două ronduri întors. Și până de curând, de când fac mai des acest traseu mi-l imaginam interminabil dar bietul traseu nu are mai mult de 800 de pași între ronduri. Ei bine dus întors asta însemnă cam un kilometru și un pic.
Ei bine destul de des bunicul mă lua de mână și evada(m) la terasele bulevardiere cu ideea că mă plimbă pe mine. Amândoi eram mulțumiți. Eu pentru că primeam ciocolată ”Pitic” și pentru că mă jucam cu castane aducându-i acasă și bunicii o rezervă bună de bile maronii pe care le tăia și punea în gaz iar el, bunicul pentru că dezbătea aprins diverse subiecte ardente. Pfii, toată copilăria am fost ”unsă cu ”gazul” ciudat mirositor, umplut cu castane, de la zgaibele la genunchi până la orice durere adevărată sau închipuită.
Terasele unde poposeam, câte una la fiecare rond se numeau ”grădini de vară” și erau alintate ”grădinițe” sporind confuzia cu grădinița pentru copii.
.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu