Feniculul

 

Un preparat interesant pe care îl găsim în trei surse medievale diferite, este Cartea de bucate ( autor anonim florentin), Cartea de Bucătărie ( autor anonim venețian) și Tratatul Toscan de Bucătărie (autor anonim toscan) , este un preparat cu pui si fenicul (unde feniculul era folosit și cu frunze și mai ales cu flori. Este numit ”polastri afenochiati” sau infocchiati adică ”pui feniculat”. Pur și simplu e o găină bătrână, fiartă bine cu sos din lapte de migdale cremos și parfumat.

 

Feniculul ca remediu digestiv cunoscut și important era folosit și este un important ingredient în bucătăria medievală. Florile apar frecvent în preparatele perioadei. Cea mai simplă rețetă de pui cu fenicul o gătesc florentinii. Autorul recomandă în esență prepararea laptelui de migdale cu bullion (supă concentrată de pui) ”parfumat” cu fenicul și pătrunjel, aducând acest amestec la fiert și apoi trecându-l printr-o sită înainte de a-l adăuga lângă carnea găinii.

 

Beneficiile feniculului sunt numeroase și din punct de vedere al digestiei, ajutând la reducerea balonării și calmarea disconfortului abdominal. Planta reușește să contracareze procesele de fermentație, reducând gazele intestinale și ajutând la combaterea balonărilor. Așa că de ce să nu-l folosim la mâncăruri și doar să bem ceai? Știu că vă veți uita urât la mine dacă o să spun să mâncați flori de tei, sau de codița șoricelului dar ”ciudații” de francezi v-au luat-o mult înainte și chiar fac asta, salate cu plante de ceai. Arată bine, aromele le știți așa că de ce nu ați pune într-o salată petale de gălbenele, flori de sunătoare sau trifoi roșu sau mici (crude) frunze de pătlagină și flori de păpădie? Strămoșii o făceau.

 

Imaginile arată o plantă de fenicul din cartea lui Pietro Mattioli ”Dialog despre medicină) (sec XVI), o inflorescență de fenicul și o ”salată” din plante pe care noi cu reticență le folosim doar în ceai și doar atunci când suntem bolnavi.

 

.