Știți ce înseamnă latineasca de mai sus? E omul ficționar, ”omul care născocește” și termenul apare într-o carte (”Animalul povestitor” al lui Johnathan Gottschall) pe care am răsfoit-o recent. Din nou.
Spune autorul că o poveste devine captivantă atunci când aduce sens în viețile cititorului și mai multă cunoaștere. Iar cunoașterea nu înseamnă mai multă informație. E ceva de plusat peste. Cititorul de fapt își lărgește propria cunoaștere de sine doar reflectând la poveștile acumulate. Dar un progres real, al lui, ca individ nu vine dintr-o acumulare haotică ci zic și eu, dintr-un proces de autoevaluare, un viu spirit critic și mai ales din multă sinceritate. Altfel, concepte precum sens, autenticitate, echilibru nu au cum să se lege de tine.
Acum câteva zile, am vorbit despre arborii genealogici. Elevi de gimnaziu. Cam 100. Arborele genealogic, e cel pe care îi învățam la grădiniță. În jurul meu, recunosc oameni care nu au mai făcut demult exercițiul acesta, să-și revadă, să-și viziteze arborele genealogic. De ce? Chiar și parastasele, unde onorăm memoria strămoșilor au această parte lipsă. Mulți se opresc la dat mâncare fără a aminti de strămoși. Cel mai adesea e vorba de părinți și bunici. Și aici ne oprim. E un arbore cam sărăcuț, nu credeți? Firav, Ușor de dezrădăcinat. Mai ales dacă ai fost sau ești copil unic. Imaginați-vă arborii genealogici acolo unde sunt 5 - 6 frați, o mulțime de nepoți sau unde ești înrudit cu jumate din sat. Imaginați-vă acum arborii genealogici ai unei dinastiei regale/nobiliare care îți spune că ești al 27-lea la tron/rangul nobiliar. Nu fac analogii cu familiile noastre doar îmi imaginez cât de stufos, vechi, bine înrădăcinat este acel arbore. Ce acumulări de experiențe, de valori, de tradiții și de viitoare creșteri are.
Eu mă gândesc că orașul, comunitatea, cartierul devin o pădure de arbori genealogici. Și o evaluez. Cum arată. Cât de bine înrădăcinată, iubitoare de ”pădurea” din care face parte este. Cât de sănătoasă este comunitatea din care fac parte. Eu știu cum comunică pădurea: prin rădăcini. Ramurile dau semnale și rădăcinile primesc nutrienți.
Cu cât mai adânci sunt rădăcinile arborilor noștri genealogici, cu atât mai bine înfiripată este pădurea mea, orașul meu. Este el ”viu”? Are el o moștenire de primit? Dar de lăsat? Știu eu cum să procedez cu o moștenire civică? Ce faci cu o moștenire? Poate ați avut o astfel de experiență. O tratezi ca pe o comoară sau ca pe un gunoi? Ca pe o comoară și o îngropi sau o pitești într-un seif? Sau o risipești la prima adiere de vânt, prima poftă, prima ispitire? Ești cheltuitor de moșteniri sau ești zgârcit? Fie că e o moștenire bună sau rea, important este să o prelucrăm și să o valorificăm. Valorificăm critic și selectiv. Altfel pierdem din starea noastră de oameni adevărați.
Dacă imaginea asta de oraș ca o pădure de arbori genealogici ți-a plăcut, nu uita că moștenirile noastre pot deveni blocaje sau catalizatori în propria viață. Dar cunoașterea construiește, are chiar și mecanisme de igienizare a mentalului și psihicului individual și colectiv. Așa că încercați să vă cunoașteți propriul arbore genealogic extins. Nu îmi faceți mie o favoare ci e spre binele vostru.
Te-ai gândit vreo dată ce înseamnă identitatea ta și la ce folosește, cum se construiește, care sunt mecanismele proprii de igienizare a mentalului și a psihicului individual? Ce influențe au impresionat caracterul și conștiința ta de ești unic?
În arhiva orală a fiecărei familii, prin repovestiri repetate se reconstruiesc vieții și etape ale arborelui genealogic. Se numește ”istoria ”mică”. Dacă crezi că e vremea maturizării și a înțelegerii emoționale a istoriei tale, intră mai adânc în propria familie, află câte ceva despre generațiile trecute. Fă asta pentru a te înțelege pe tine însuți. Cum gândim și cum reflectăm asta în acțiunile noastre viitoare? Cum le transmitem?
În imagine de sus e un arbore genealogic oarecare. De pe internet.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu