Mă-mpiedic mereu de cei care fac primul pas. E o viermuială în jur, a celor care fac primul pas. Seamănă cu un lung șir ce dansează un dans, ”ca la Căpâlna”. Un pas înainte doi înapoi, legănat și stopat. Mișcare fără înaintare. Pe fața lor, se citește fericirea căci ”au încercat”, devine sloganul vieții lor! Apoi, zilele merg una câte una, înainte, fără nici un fel de schimbare? Oh, ba nu! Orbecăie după o altă direcție, un alt concept, o altă răscruce. Un alt capitol unde o să facă din nou, primul pas. Îți și spun, ”primul pas e mai greu!”... Ei vor mărețe transformări, de la primul pas.
E înghesuială zău, la așa ceva. Te domină cu ”curajul” lor de a face primul pas. Sunt chiar și admirați. Aplaudați de domesticiții fără inițiativă care cred că un efort mic câteodată, poate schimbă lumea. Lumea lor e formată din ”măcar un pas înainte”. Și asta devine promisiune de fericirea și chiar mântuirea. Ei vor să transforme lumea. Cu promisiuni. E ușor să denunți nedreptățile din jur. Aritmetica viețuirii în biblia promisă de ei e să facă toți, un prim pas. Să-i imite pe alții. Fiecare din jur, să facă un pas înainte. Transformarea lumii nu se rezolvă doar cu cuvinte și câte un pas ici colo. Mărețe, elogioase planuri nu se deschid decât în relațiile din muncă făcută zi după zi, cu cei din jur. Vai de cei care au capacitatea să facă lucrurile complete că aceștia nu mai intră în cadrele lor.
Cer primului pas și empatie, și dreptate, și adevăr, și pace, etc. Acestea pot deveni alegerile noastre lăsând în urmă sloganurile și nu încercând ”marea cu degetul”.
Când faci primul pas, ca cel de-al doilea să fie viabil, controlează-ți propriul mod de acționa. Secretul? Fă-o din mers și vei observa diferențe. Fă-o corect fără a-i trage pe alții la răspundere. Nu devenii ceea ce critici. Acțiunea constă și din a practica ceea ce spui. Păzește-te de lozinci. Cred că uneori, înseamnă doar să nu folosești aceleași instrumente care au produs o nedreptate. Pare simplu dacă te gândești. Dar gândește. Compară. Exclude. Uneori lasă-te rănit în așteptări. Nu sunt răni mortale, în mare parte sunt răni de ieșire din crisalidă.
Pacea începe de la acest punct încolo: o posibilă consecvență și nu perfecțiunea planului. Primul pas e important dar făcându-l pe al doilea decizi deja soarta lumii. Armonia începe de aici, cu sinceritatea față de tine. Nu e suficient să spunem ce nu avem; să ne punem întrebări despre ce nu avem și nici să ne întrebăm cum trăim. Zău, nu e suficient! Aici e momentul când tu decizi. Vrei fermitate în acțiune? Atunci caut-o în stăruința celui de-al doilea pas.
Transformarea lumii nu se face doar cu vorbe ci în continuitate și perseverență.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu