Mă lovesc, mă împiedic mereu de cei din jur care fac primul pas. E o viermuială în jur, a celor care fac primul pas. Un dans, ca la ”Căpâlna”. Mișcare fără înaintare. Pe fața lor, se citește fericirea. Au ”încercat” devine sloganul vieții lor! Apoi, zilele merg una câte una, înainte, fără nici un fel de schimbare? Oh, ba nu! Orbechăie după o altă direcție, un alt concept, o altă răscruce. Un alt capitol unde o să facă din nou primul pas. Ei vor mărețe transformări de la primul pas.
E înghesuială zău, la așa ceva. Domină cu ”curajul” lor de a face primul pas. Și sunt chiar admirați. Admirați de domesticiții care ar dori și ei același lucru. Măcar un pas înainte, devine fericirea și chiar mântuirea în lumea asta. Ei vor să transforme lumea. E ușor să denunți nedreptățile din jur. Aritmetica viețuirii e să facă toți, un prim pas. Să-i imite pe alții. Să-i facă pe fiecare în jur, să facă un pas înainte. Transformarea lumii nu se rezolvă doar cu cuvinte. Mărețe, elogioase ci în relațiile în care ne trăim viața, zi de zi, munca, cu cei din jur.
Nu vorbești despre empatie, dreptate, adevăr, manipulare, pace, etc cerând-o. Acestea pot deveni alegerile noastre nu prin sloganuri, nu încercând ”marea cu degetul”. E ușor să denunți nedreptatea care te revoltă, e mult mai greu să nu o reproducem chiar noi. E mai ușor să proclami demnitatea și totodată să-i umilești pe cei din jur, la fel ca oricare altul. E ușor să proclami valori dar mai greu să te abții să nu arăți cu degetul. Nu deveni ceea ce critici cu vehemență. Când faci primul pas, ca cel de-al doilea să fie viabil, controlează-ți propriul mod de acționa. Secretul? Fă-o din mers și vei observa diferențe. Fă-o corect fără a-i trage pe alții la răspundere. Nu devenii ceea ce critici. Acțiunea constă și din a practica ceea ce spui. Păzește-te de lozinci. Cred că uneori, înseamnă doar să nu folosești aceleași instrumente care au produs o nedreptate. Pare simplu dacă te gândești. Dar gândește. Compară. Exclude. Uneori lasă-te rănit în așteptări. Nu sunt răni mortale, în mare parte sunt răni de ieșire din crisalidă.
Pacea începe din acest punct: o posibilă consecvență și nu perfecțiunea planului. Primul pas e important dar făcându-l pe al doilea decizi deja soarta lumii. Armonia începe de aici, cu sinceritatea față de tine. Nu e suficient să spunem ce nu avem; să ne punem întrebări despre ce nu avem și nici să ne întrebăm cum trăim. Zău, nu e suficient! Aici e momentul când tu decizi. Vrei fermitate în acțiune? Atunci caut-o în stăruința celui de-al doilea pas.
Transformarea lumii nu trece doar cu vorbe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu