cuvinte buluc

Ce buluc!
Ce bucluc,
cuvinte, berechet!
Îmi vine să-mi deșert cuvintele întru-n exercițiu de libertate totală
Să le împrăștii pe o arie cât mai mare.

Câte povești,
deschizând larg ușa camerei mele
ce izbucnire,
deschizând ușa craniului meu
ce șuvoi,
deschizând portița sufletului încarnat în mine.
E un puzzle
a ceea ce sunt
și ceea ce vreau să fiu cu adevărat.

Și niciodată,
nu am fost mai departe de singurătate ca acum...
Și nici mirosul ăsta de neobișnuit nu mă mai părăsește...
***

Am revenit în universul tău de poveste.
Te întâlnesc.

Două culori nenumite
traversează o aventură,
amestecate, de nu s-a mai văzut ...
într-un permanent mister.

Știu că e loc berechet
în tine,
să-mi picur bucuria de a exista.


***

M-am trezit, între lumea nouă și cea veche
Suspendată
Cu patima incandescenței de a face ceva împreună
Iar tu? plin de datorii față de mine,
Înglodat!

De exemplu ...,
Știai că-mi ești dator să respiri?
Respirările aceluiași dor
acelorași suflete-n în zbor...

***

Noi,
doi surzi,
la aceleași și aceleași intersecții...

De-ai știi...,
aș putea să te povestesc mai bine decât tine
de m-ai zidi tu, cu propria-ți mână.


***

Cred că iar am încurcat veacul
Vezi și tu că nu sunt la locul meu,
Sub pielea viselor mele.

Se întâmplă altceva decât normalitatea
E liniștea perfectă a sincerității mele cu mine însămi.


***

Și tu? Ce ai în valiza aia a ta?
Nu lăsa viața mea, fără tine...

***