Mi-am închis aripile,
șifonate,
mi-am ascuns ghearele cuvintelor
în mănușile tristeții,
pentru că-mi sfâșiau propria umbră.
Mi-am domolit clocotul sângelui , molatic.
Deci, trăiesc în pielea mea ca un necunoscut.
După ani fără de număr,
de captivitate
cât de mi-au înnălbit sufletul,
Vă las, visele mele dragi și libertate!!!
Eu m-am dizolvat iubind, în scrisul meu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu