CCVIII

Să nu crezi că iubirea e numa vicleșuguri,
Dulci mreji de carne, undiți de zâmbet și privire.
În fructul tainic, încă nebănuit în muguri,
S-amestecă tot cerul, setos de zămislire.
N-ai teamă, nu ne este iubirea eretică:
Călcăm noi doi vreo lege a inimii-n picioare?
Dar dragostea în lume e-atât de pitică,
Încât ce nu-i încape în calapod o doare...
Stăm adumbriți de-o taină prielnică durerii,
Cumplită frumusețe de chinuri ne perindă.
Rămâi cu mine pururi în târgul de mizerii,
Îți sunt o credincioasă și magică oglindă;

Te-arăt mereu dârz, tânar, frumos și înțelept,
Și de te strâmbă lumea, te vezi în mine drept.

Vasile Voiculescu "Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare în traducere imaginară"