În direct de la pragul tău ...

Îmi place să-mi basculez sentimentele,
dimineața,
la pragul tău...
Sincer,
Niciodată, nu le am îndeajuns!
Dar așa e și-n viață,
nu cantitatea primează
ci punctarea lor zilnică,
de-a lungul unui continuum.
Fără nici o verigă lipsă!

Peste bătălia aceea de demult
între ”am fi putut...” și ”vom fi fiind...”
analitic vorbind:
între p e r f e c t u l,
condițional optativ
și prezentul etern
s-a așternut un câmp de flori.

Nu praf,
nu balsam,
nu mare tălăzuită.
Câmp de flori,
bine așezat
ca să-și tragă seva
din inima mea.

Noaptea,
când e iar timpul despovărării
îmi spun:
- ”Doamne! Ce aventură mi-ai dat să trăiesc.
Ce gust!”
format din cu mult mai mult de 1000 de gusturi necorcite.
Aparte, reale, profunde.
- ”Învăț creșterea cu fiece floare
ce mi se înrădăcinează mai adânc.
ce înflorește mai mare
și mai frumos.

Iubire!
Atâta timp cât îmi trăiesc visele,
va trăi și speranța.