Sămânță de gând pentru o nouă săptămână:
Să înțeleg că am numai două lucruri controlabile: gândurile proprii și sentimentele mele!!!
Săptămâna trecută au trecut prin Ploiești, tancuri, avioane și soldați. Multe. Multă vâlvă. Entuziasm. Curiozitate. Oamenii se plângeau, stând în parc bine mersi de zgomot. Deranjant zgomotul MIG-urilor, ce ne-a cotropit liniștea pentru câteva ore. Apoi mi-au venit în minte toate poveștile încă vii în mine, ale părinților și bunicilor și cunoscuților, despre Ploieșt-iul devastat, răscolit de bombardamente. Ale ruinelor vizibile și după 20 de ani, răni ale unui oraș devastat doar pentru că avea ce alții își doreau mai mult.
În dimineața aceasta, m-am trezit imaginându-mi, că aș fi fiind într-o închisoare sumbră, închisă pe nedrept, așa cum mulți alți baha'i, încă sunt. Înfruntând, asta zi de zi. Ani după ani. Și au plouat peste mine gânduri despre credință și profunzimi, despre statornicie și despre toleranța la disconfort, despre frica de a nu ne strica imaginea socială și mai ales despre rezistența noastră interioară la schimbări. Desigur, toate acestea într-o manieră pur și perfect personală.
Și nu, nu sunt o persoană pozitivă în exces. Și nici nu sunt pusă pe fapte mai mari decât pot duce. Doar mă străduiesc să fiu, de fiecare dată mai realistă. Așa că azi în zori, m-am scuturat eu, exact ca acel cal răpciugos din povești. Și fiind gata de drum pentru o nouă săptămână, mă pomenesc că am în traistă, mult, mult mai multă recunoștință. Asta m-a făcut să-mi îndrept umerii, să-mi înalț bărbia, să-mi zâmbesc (musai), și, și, și ;-) să mă bucur că sunt flămândă de fiecare clipă viitoare.
(
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu