Voi scrie aceste cuvinte nu ca justificare ci pentru înțelegere. Mă tot gândesc, Dumnezeu ne dă întotdeauna mai mult decât merităm. Pentru cei care nu cred în Dumnezeu și am astfel de mulți prieteni ce mă înconjoară în prezent, aș putea modifica fraza și aș spune că viața, e cea care ne oferă. Sunt sigură că nu numai eu doresc să ajung la un flux de grație și să trăiesc într-o stare de mulțumire, să am seninătatea pe care o văd pe chipul prea puținilor oameni, blândețe și delicatețe.
Încă mă mai gândesc dacă am ales scrisul sau el m-a ales pe mine. La început îmi ziceam că e doar o supapă. Apoi mi-am dat seama că nu e vorba de un surplus dăunător, că n-o fac nici din plictis, nici din iritare sau ca să-mi alung mediocritatea din mine însămi. E un mod al meu de a-mi expune unul câte unul, actele de credință: ca un mic clinchet de clopoțel către voi. E cea mai simplă metodă de a elabora și a determina comunicarea cu alții. A trăirilor mele și mai ales a impulsului către reciproca transmitere dintre noi. Scrisul meu, e un dar al iubirii mele spre tot ce e în jurul meu.
Cuvintele așternute sunt, acel ceva care simplu, mă ajută să văd unde sunt. Prin muzicalitatea lor interioară și gâdilătura ce mi-o dau trăirea lor și mai ales prin tactul care mi-l imprimă și care-mi formează jaloane interioare de bucurie. Scrisul, ca pantomimă a cuvântului, e acel gen de comunicare care mă face să am curaj. Nu cred că eu știu explica mai bine sau mai multe decât alții. Dar cred că prin cuvintele mele așternute, am curajul de a mă face auzită și poate înțeleasă în tot ceea ce eu văd că este sensibil și profund. Înțeleasă de-adevăratelea. Adică adânc și temeinic.
Cuvintele noastre trebuie să fie ca boabele de rouă albastră. Eu, noi, suntem picăturile prelinse din caleidoscopul divin. Fiecare. Fiecare reprezintă nemaipomenitul. Fiecare, reprezentăm simboluri și încărcături imediate şi fiecare, unul către altul, transmitem. Fără a pretinde că de partea noastră e adevărul și frumusețea ci pentru că cuvântul ar trebui să migreze ca dar al lui Dumnezeu și ca obol al fiecărui om în parte. De la mine pentru ceilalți. Hrănitor. Spirit nou.
Invitația mea, e de a vedea cuvintele în altă lumină, cu fascicolul lor care atinge oamenii în culori variate, ca pe un evantai cromatic al unui curcubeu interior. Pentru asta Dumnezeu, mi-am zis eu, a ales Curcubeul, ca semn al Legământului lui cu omenirea, ca semn al nedistrugerii ei în veci.
Povestea cuvintelor mele, n-o să vă facă să mă apreciați mai mult. N-o să fie argumentativă. N-or să impună. Doar, sper eu, o să ajute pe unii, să nu mai fie captivi. Cum? Așa cum m-au ajutat ele, pe mine. Să nu mai fie dirijați. Cum? Așa cum cred eu că prin scris, mă eliberez din lasoul social. Ele, atrag atenția că am putea, oricând să deviem de la drumul ales. Acel drum ales de noi (voi). Nu ales de ceilalți. Prizonieratul acesta în plasa întinsă de alții, pe mine mă face să mă treacă fiori de frig și de frică.
Ia uite!!! În jur, peste tot tipare conflictuale: oameni care înfierează bârfa, bârfind, discursuri despre crizele mari ale prejudecăților vizibile în cele mai avansate democrații și la cei mai curați dintre semenii noștri. Liberalizări de tot soiul! În ciuda avansului și necesității libertăților adevărate. Vedem ce modelele sunt promovate și continuăm la rândul nostru, fie numai prin bășcălie, să le promovăm, subliniem, arătăm cu degetul, asiduu. Ochii mei văd și inima mea nu se bucură de o lumea atât de mânuită. Bântuită de rău. Sufletul meu nu se simte bine în colivia impunerilor. Dar știu, că un simplu antidot, este să te îndrăgostești de actul viu al creației. Și cine face asta, n-o să mai poată fi dirijat. Tot ceea ce este creativ, are aceea parte din divin și e parte din pavăza contra dominației. Cred că fiecare avem nevoie de o astfel de metodă de redresare. Un GPS spiritual ce nu te lasă să deviezi. Să te minți singur.
Cuvintele noastre trebuie să fie ca boabele de rouă albastră. Eu, noi, suntem picăturile prelinse din caleidoscopul divin. Fiecare. Fiecare reprezintă nemaipomenitul. Fiecare, reprezentăm simboluri și încărcături imediate şi fiecare, unul către altul, transmitem. Fără a pretinde că de partea noastră e adevărul și frumusețea ci pentru că cuvântul ar trebui să migreze ca dar al lui Dumnezeu și ca obol al fiecărui om în parte. De la mine pentru ceilalți. Hrănitor. Spirit nou.
Invitația mea, e de a vedea cuvintele în altă lumină, cu fascicolul lor care atinge oamenii în culori variate, ca pe un evantai cromatic al unui curcubeu interior. Pentru asta Dumnezeu, mi-am zis eu, a ales Curcubeul, ca semn al Legământului lui cu omenirea, ca semn al nedistrugerii ei în veci.
Povestea cuvintelor mele, n-o să vă facă să mă apreciați mai mult. N-o să fie argumentativă. N-or să impună. Doar, sper eu, o să ajute pe unii, să nu mai fie captivi. Cum? Așa cum m-au ajutat ele, pe mine. Să nu mai fie dirijați. Cum? Așa cum cred eu că prin scris, mă eliberez din lasoul social. Ele, atrag atenția că am putea, oricând să deviem de la drumul ales. Acel drum ales de noi (voi). Nu ales de ceilalți. Prizonieratul acesta în plasa întinsă de alții, pe mine mă face să mă treacă fiori de frig și de frică.
Ia uite!!! În jur, peste tot tipare conflictuale: oameni care înfierează bârfa, bârfind, discursuri despre crizele mari ale prejudecăților vizibile în cele mai avansate democrații și la cei mai curați dintre semenii noștri. Liberalizări de tot soiul! În ciuda avansului și necesității libertăților adevărate. Vedem ce modelele sunt promovate și continuăm la rândul nostru, fie numai prin bășcălie, să le promovăm, subliniem, arătăm cu degetul, asiduu. Ochii mei văd și inima mea nu se bucură de o lumea atât de mânuită. Bântuită de rău. Sufletul meu nu se simte bine în colivia impunerilor. Dar știu, că un simplu antidot, este să te îndrăgostești de actul viu al creației. Și cine face asta, n-o să mai poată fi dirijat. Tot ceea ce este creativ, are aceea parte din divin și e parte din pavăza contra dominației. Cred că fiecare avem nevoie de o astfel de metodă de redresare. Un GPS spiritual ce nu te lasă să deviezi. Să te minți singur.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu