Dar să fie clar, educația nu e dresaj!!! (Educația părintească - ceva reflecții)

Educația părintească nu e dresaj!

Prima mea dispută, într-un grup de necunoscuți pe Facebook, demult prin 2008 ori 2009 era despre nevoia de a învăța să devii un părinte mai bun. Să fie clar,  nu e vorba să dau lecții cuiva! Educația părintească este o artă în care îți trebuie talent și tehnici. Apoi faptul că citim sau învățăm despre ”niște anume tehnici” înseamnă că avem cunoștință despre ele, nu că știm să și le folosim.  Și când le folosim, nu înseamnă că nu putem și da greș.

Ieri a fost o astfel de zi, în care, tot am discutat despre acest lucru, dimineața cu bunici care (se) duceau la grădiniță, mai încolo, cu rude ce luaseră cu ei copii la cumpărături (oferte bune lunea la Kaufland, deh!), apoi alături de prieteni care scriu, și noaptea cu părinți. Ieri a fost o astfel de zi, în care  am auzit cu ton acuzator, de mai multe ori: ”Copiii din ziua de azi...”

Este sesizabil cât de greu e să îți ajuți copilul să își însușească disciplina. Disciplina e un pilon nespus de puternic în educația unui copil. Este indispensabil și îi oferă echilibru. Pentru întreaga viață. Vorbesc despre disciplina venită din interior. Cea înțeleasă, cea care nu îi afectează libertatea. Și cea care, de cele mai multe ori, e un greu de însușit pentru că părintele una spune și alta face. În fața blocului meu vezi părinți care își duc copii la școală și îi auzi cum le explică cum e cu ”traversatul străzii”.  Apoi aceiași, la întoarcere, pentru că nu-i mai vede nimeni, încalcă regulile proaspăt amintite celui mic.  E unul din lucrurile mărunte și vizibile.

Dacă vrei să oferi înțelegere unui  copil despre disciplină și tu ar trebui să înveți sau să redescoperi răbdarea. Și bunătatea. Și sinceritatea. Cam așa stau lucrurile cu ceea ce e greu de însușit. Copii copiază. Copiază ce văd, nu ce le zici. Atunci de ce nu am reînvăța noi să fim nu să părem?

E un aspect. Nu mă interesează polemica. Sunt mii de puncte de vedere. Diverse. Complexe. Sunt mii de aspecte. Personal aș putea turna găleți de cuvinte, toate spre urechile or spre inimile interesaților. Ori nu. (Și, știu că în gând cel puțin jumate, au zis: ”- ha, de fapt ce știi tu, din a fi părinte!”

Mă interesează să înaintăm în construcția pe care ne-o facem. Nu numai eu , mie ci noi, nouă. Alături. 

Timpul acuzelor s-a perimat lăsând o zonă liberă asumării. Cum? Prin încredere, mult mai multă încredere. Prin comunicare pozitivă. Prin feedback-ul constructiv. Prin gândire centrată pe soluții. Și evident prin  multă iubire, multă răbdare și bunătate. Pe un fundament  de sinceritate. Toate dăruite.

.