Jurnal de clipe rătăcite IX - la recoltat

Toamna mea e cam agitată. Eu, simt că-s un pic în criză. Îmi spun:

-  ”Să nu-mi deranjez gândurile!” 

Am gânduri ce se coc, din cele ce-mi ridică perii și pielea e ca de găină. Căci tocmai a fost detonată o bombă  în mintea mea. Dar tot degeaba, inima nu a revenit la loc. Deloc.

Înapoiu' mă apăsă, simt asta. Și mă cheamă. Strașnic de mult mă cheamă  să dreg lucruri. Să revină ele, la normal. În stare bună. Să învăț, ce-am complicat între timp.

Contradictoriu, uneltele de dres ”lucruri demult stricate” sunt în azi și în mâine. Asta nu vedem sau uităm. Ne cantonăm cu încăpățânare în ieri de frica lui ”cât mai curând posibil”.

O fi noroc, o fi de la gene , îmi zic dar eu așa sunt cred întotdeauna că e un mâine. Al meu. Ș-al nostru.


Nu deranjați gândurile, dacă clipocesc. Ele așteaptă date suplimentare. Ele așteaptă să-și aleagă propriul mod de viață. 

Tocmai a explodat o bombă în mintea mea. E ceva des întâlnit toamna, la recoltat. Aroma de gândurile gata coapte mă agită serios.

Și-așa mă zbat în criză, nu mai știu ce să fac. Gândurile, ele toate mi s-au mutat. Au plecat, de-acolo de unde mi se ridică perii și pielea e ca de găină spre celălalt loc unde - zău ciudat loc, v-am mai zis nu -  pot să ating sentimente. Cu miile. Nenumite. Neambalate. Neumblate.

Am fost tăcută, era o criză pe undeva. Dar vezi, după, inima n-a revenit la loc. Și-asta pentru că mi-am găsit eu, locul în ea. Acum, mă poartă cu ea.




.