Modelul excesiv: ironia dură, caterinca, hlizeala, comicăria și amuzamentul

Începe să devină plictisitor și banal atunci când o metodă e folosită excesiv.

Povestea asta mi s-a tras pentru că mă uitam, fiind deunăzi la Filarmonică cum aplaudăm noi în exces, așa ca să arătăm că venim la un spectacol cultural, că suntem noi ”elite de Filarmonică”, cum strigăm noi așa ca la Milano: Bravooouuuu!!!
Provincial? Excesiv! Spectacol de spectator, care vrea să fie luat în seamă din marea masă. Nu are nici o legătura cu Filarmonica ci are legătură cu râsul fals și aplauzele la comandă ale tocșourilor. Are legătură cu prea multu din viața noastră. 
 
Acum e folosită ironia dură, caterinca, hlizeala, amuzamentul, comicăria și sarcasmul. Nu e doar din conceptul ”de-a râsu plânsu” pe care îl folosim ca metodă de auto curățire, este disculparea celor ce stau în spate, în umbră. Ceva de genu, eu v-am arătat primu! Din categoria: ”Sunt și io primul la ceva.” 

La văzut greșeli  suntem primii: Și eu  adică ”Io” v-am semnalat-o, rețineți! Eu primu dintr-o sută de români, că asta învățăm acum. Să gândim la fel ca cel puțin o sută de români. O sută, o mie, un milion. O altă formă de uniformizare. 

Trăim în cicluri:  ciclul I acumulare de nemulțumiri, ciclul II  descărcare de nemulțumiri (furioasă, frustrată, acuzatoare). Cicluri triumfale. Aplaudabile. Și ne asumăm meritul în: ”eu am văzut primul greșeala”. O voi cei  permanent nemulțumiți, nu râdeți de cei ce urmăresc pochemoni cu minuțiozitate.  Vânătoarea de greșeli e la fel de populară la noi. 

Și mă întreb, oare asta nu e fariseism?  

Băi frate, doar atât: Ironia dură, caterinca, hlizeala, amuzamentul, comicăria și sarcasmul fac presiune. Nu schimbări.

.