Întâmplări din orașul personal - I -

 Oamenii fac o mare confuzie. După părerea mea. Cei din preajma mea. Iau drept ”modestie”,  ”a fi modest”, accesarea lucrurilor sau acțiunilor de calitate inferioară. 

Îi aud că vorbesc și tânjesc după cultură sau despre intelect sau de meritocrație ca așteptări, ale lor spre ceilalți. Și încerc să înțeleg. De ce dacă dorind calitate în viața lor, a celorlalți din anturajul influențabil sau cel în care aleg să trăiască, accesează locuri, posturi TV, jocuri, cărți, reviste, ziare, parteneri de discuție, de polemică  plină de jicniri, de politică generalizată? Și-n cazul în care o fac, pentru că cu toții o facem, nu sufăr de fariseism, de ce nu din când în când, cât mai des și cât mai firesc, nu facem cure de detoxifiere sufletească, de ce nu eliminăm și conștientizăm barierele și zidurile proprii? Care ar fi dozajul corect când suferim de diluții?


Pentru că doar afișând așteptările noastre celor din jur  e ca și când le-ai cere acestora să se ridice la nivelul nostru. Ei la nivelul nostru. Doar ei. Și cu siguranță asta nu mai e modestie. Și cu siguranță asta nu  e soluția reală.

Oamenii fac o mare confuzie. Prea grăbiți să judece? Prea poluați să le mai pese? Prea ne luăm măsuri preventive anti - încredere? Și asta nu e modestie. Asta este  drumul târâș spre o viață de calitatea a II-a. 

Oamenii fac o mare confuzie.  


.