duminică, 4 decembrie 2016

Construcții XXIX - Pe când eram mică îmi plăcea să fiu Făt Frumos


Pe când eram mică
îmi plăcea să fiu Făt Frumos
și nu Ileana Cosânzeana.

Acum, oamenii
îmi recomandă
când cu priviri de milă,
când cu vorbe  condescendente,
să nu mai fiu noul salvator al lumii
în care mă scald.
Și când mi se subliniază asta cu ușoara blazare a spectatorului plictisit,
mă întreb dacă nu m-am întâlnit cu Spânu
ori o fi Sfânta Duminică, care mă pune la încercare.
Deghizată!

Uneori nu-mi mai găsesc ghete de fier pe mărime
și mă preocupă asta peste măsură.
Alteori nu dau de Regina albinelor
și-mi dau seama că doar într-o lume perfectă
ai ajutorul venit la limita disperării.
Dar simt când buzduganul vorbelor mele dă peste cruste
ce crapă ca un ou de balaur cu șapte capete 
și atunci colțoasa cărămidă a emoțiilor îmi pică dur în stomac.

Pe când eram mică
îmi plăcea să fiu Făt Frumos
și nu Ileana Cosânzeana.
Acum oamenii
mă întreabă:
 - ”Și dacă faci asta ce răsplată aștepți?
Treaba e, (e o chestiune care o las sub tăcere în sufletul meu)
că eu nu aștept răsplată
Ci că m-am eliberat.

Și apoi, uitându-mă primprejur
Nu simt că m-am eliberat îndeajuns.


.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu