Da, poate că oamenii se conduc mult mai ușor, valorificându-li-se defectele, viciile, inoculându-le o stare de frică continuă, arătând ici, colo cât de ”excepționali am fost, sau suntem, sau am putea fi dacă...”. Și oricât, în jur, fiind pro-schimbare, sunt întrebată de legitimitatea cu care aș îndrăzni să schimb ceva pentru că sunt ”un nimeni” și mai ales când mi se inoculează că asta n-are rost, adică cum văd eu schimbări în bine, când peste tot ...!!! și apoi mi se picură veninul a tot ce e negru în jur. Asta este lupta! Nu uitându-ne la alții și să-i suim pe piedestal ori să-i azvârlim de acolo de sus, ci să revenim la normalitate. Și normalitatea asta atât de neglijată, pentru că nu este nici pe departe plină de savoare este că parcă am uitat de partea bună și luminoasă din noi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu