Filira

 

În mitologia greacă Filira (Philyra) a fost o oceanidă, una dintre cele 50 de fiice ale titanilor Ocheanos cu Thetis. Filira a avut trei copii cu Cronos, pe cunoscutul centaur Chiron, pe Dolops și Aphrus. Se știe că Cronos era la fel de afemeiat și libertin ca mai târziu, fiul său Zeus. Și la fel ca Regele Zeilor, acesta avea o soție geloasă, pe Rhea (Gea). Când Croson s-a îndrăgostit de frumoasa oceanidă a fost prins în flagrant de nevastă. Așa că nedorind șcene de gelozie s-a transformat într-un cal și și-a luat picioarele la spinare. Filira, a rămas însărcinată și l-a născut pe Chiron: jumătate băiat, jumătate cal iar atunci când și-a văzut nou-născutul, considerându-l monstruos a fost și dezgustată, și rușinată, așa că i-a cerut tatălui ei, lui Ocheanos, să o preschimbe într-o formă antropomorfă. Zeii s-au sfătuit și au transformat-o într-un tei (Tilia cordata) . De fapt într-un copac de genul feminin, un copac sacru pentru cei ce acceptau cultul Afroditei.

Teiul în antichitate este considerat un principiu feminin prin excelență încât poate insufla feminitate chiar și bărbaților: Se spune că în Persia trăia un trib de bărbați care o jigniseră pe Afrodita. Zeița i-a pedepsit lipsindu-i de masculinitate, acordându-le puterea de a prezice viitorul din scoarța teilor. Această poveste relatată de Herodot amintește de tradițiile șamanice siberiene în care, pentru a atinge planul divin, șamanii bărbați trebuiau să îmbrățișeze universul feminin, să ”devină femei”, să comunice cu zeița, chiar și prin deghizări și utilizarea rituală a plantelor consacrate ei, și apoi să-și facă divinațiile din trei fâșii de scoarță de tei înfășurate între degete.

Teiul, copacul este foarte longeviv și poate ajunge la 40 de m și la o mie de ani; este un copac maiestuos, cu un trunchi puternic și robust. Are ramuri mari, lemnoase, pe care produce multe ramuri mici în fiecare an, rezultând un frunziș foarte dens. La umbra sa, înțelepții satului conversau, iar un tei mare era adesea piesa centrală a unei localități. Din tei (țesutul trunchiului dintre scoarță și lemn) se fabrică hârtie și rogojini, iar scoarța era folosită pentru a face frânghii (folosind un proces de pieptănare similar cu cel folosit pentru cânepă).

În iunie, teii infloresc, provocând un disconfort considerabil persoanelor alergice. Acesta este momentul pentru a culege inflorescențele elegante și parfumate. Ceaiul de tei este la fel de faimos în Spania ca mușețelul în alte țări și are proprietăți prețioase. O infuzie de flori de tei înainte de culcare promovează odihna, îmbogățește visele, relaxează membrele și calmează nervii. Să nuuităm și de limonada din inflorescențe sau de băutura fermentată ( la fel ca socata) din flori de tei.

O altă utilizare tradițională este ca un ușor sudorific. Transpirația, știm deja elimină toxinele, promovează schimbul de căldură corporală și este adesea o modalitate bună de vindecare la primele simptome ale unei boli. Într-adevăr, transpirația, contrar percepției moderne, este sănătoasă și îmbunătățește semnificativ echilibrul nostru metabolic. Astăzi, ne gândim la transpirație cu scârbă și disconfort. Dezgustul față de o funcție fiziologică atât de importantă nu poate și nu ar trebui să fie experimentată ca o incomoditate. Prin transpirație, de exemplu, ne exprimăm stările de spirit la un nivel perceput ca instinctiv de cei din jurul nostru sau ne eliberăm hormonii în aer, astfel încât aceștia să ajungă la nările partenerului nostru.

Marinarii bătrâni din multe porturi (e un proverb din Liguria) povestesc cum în bordelurile unde se amesteca omenirea erau preferați tovarăși mai „aromatici”, din „în cartierele unde soarele bunului Dumnezeu nu strălucește” pentru că erau mai sănătoși.

Azi transpirație ne este ”blocată” sau mascată prin parfumuri sau deodorante, dar dacă stăm să ne gândim acesta este un fel de a distruge un anume fel de comunicare mult mai direct și mai natural.