Doamne, ce ne mai place rutina. Ne facem că ne plângem de ea dar ne plac zilele care sunt asemănătoare și ne mulțumim cu ele așa mediocre și tare plicticoase. Doar să nu ne scoată cineva din rutina noastră zilnică. Adunăm zile și ne scapă înfloririle noastre și creșterile și frământarea frumoasă a conceperii unui gând sau a unei realități noi. În dimineața asta, diferența am făcut-o prin a accesa o altă atitudine. Nu știu dacă e simplu ori ba. M-am trezit și m-am simțit plină de nerăbdarea acelui copil care moare de curiozitate de a explora locuri necunoscute lui. Și în doar 24 de ore, au năvălit peste mine, atâtea povești noi, atâtea mici provocări de a călca doar cu un pas peste ”frontiere”, peste ”noi frontiere„.
Nu credeți, așa ar trebui să arate o ”zi obișnuită”: ca fructul unui pom, ce-ți cade la picioare și-i atât de copt și savuros încât îl presimți din priviri ..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu