Cum de nu reușesc?

Mă vei întreba cum de nu reușesc?
Cum de n-am învățat
atâta amar de ani
să despart carnea mea de dorințe?
Pe mine, de tine,
gândurile mele, de pașii tăi
clipele mele de veghe, de nesomnul întrebărilor zadarnice? 

Doar sunt atât de bătrână
vei spune,
și ai dreptate
eh, doar am adunat atâția ani
în amarul experiențelor!
 
Știu că sunt soluții
uneori atât de simple ca de exemplu,
să mă despart de dorință, 
la fel cam cum fac cu umbra mea. 
Uneori când umbra, 
draga de ea, 
îmi devine prea grea 
intru cu ea,
în adâncul celui mai mare întuneric.


Începuturile bune,
așteptările mari
trebuie extirpate din clipa când apar,
îmi tot repet de la un timp.
Vezi, căci dacă trebuiesc reabsorbite
devine aproape imposibil să nu se regenereze din  nou!

De asta mi-am zis
că voi plânge cât este nevoie
până ce marea va crește
până ce valuri mari îmi vor scufunda visele
până ce somnul meu va reveni
și totul va fi perfect
ca o plajă netedă întâmpinând valuri calme
ca ochii mei, uscați ca pietrele deșertului
ca mâinile mele amorțite,
obosite,
de a atâta înfrângere.

.