Frunzărim!!!

Mă uit cum oamenii nu mai au răbdare să construiască relații umane, rămân cumva cu rudele și relațiile amicilor din copilărie, a colegilor de servici și cam atât. În rest, frunzăresc, se grăbesc, își doresc nu prieteni ci  ”prietenii_cu_ cel_care”. Fie e ”cineva sus pus” ori ”cineva care să-mi folosească” ori ”cineva care să mă bage-n seamă”. Fiecare cunoștință nouă, nu stă cu semnul bucuriei de a începe o nouă legătura de cunoaștere și de înțelegere ci mai degrabă sub tăișul unei liste de așteptări unilaterale pe care le bifezi. Ori nu le bifezi.

”Frunzărim” oameni buni! îmi place să spun dar nu-mi place s-o simt. Avem interconexiuni cu mai mulți peste hotare, peste limbaj, peste prejudecăți dar nu și răbdarea de a descoperi comorile fiecăruia. Suntem în fugă după ”capacități”, ”abilități”, ”talente” nicidecum după umanismul, frumusețea, sensibilitatea fiecăruia. După eroismul sau cine știe, după unicitatea, specificitatea, excentricitatea unui alt om. Sau orice altceva ce ar mai ascunde el. 

Ne înduioșează un spam, un mesaj de Facebook care a expirat acum 9 - 10 ani despre un necunoscut dar nu vedem durerea, degradarea, tristețea de după ușa vecinului. Ne începem căutările sub semnele trădării, ale nesiguranței, ale pervertirii fiecăruia, înainte de a îi știi numele. Nu le oferim niciunuia prezumția purei intenții. Și asta ne închide în noi și închide ușile altora. Suntem suspicioși fără motiv ca un fel de Othello, al fiecărei noi posibilități de a cunoaște un om... Noi oamenii nu suntem un mare puzzle prin care să formăm o comunitate interconectată când ne așezăm unul lângă altul. Nu așa se formează marea imagine a comunității. De fapt a lumii în care trăim. Trebuie să ne ”frecăm” unul de altul, să ne rafinăm unul altuia tot ce e omenesc... Să ne certăm, să ne iubim, să ne reevaluăm...

Frunzărim oamenii în căutare de noi prietenii fără să ne dorim adâncimile care ni le dă reciprocitatea ... și mai ales sinceritatea sub semnul căreia ar trebui să stea orice nou început...


Frumusețea va mântui lumea” - Ion Vianu
 
”Întrevedem de pe acum un om ale cărei resurse inovatoare se îndepărtează tot mai mult decât cele pe care le-a explorat din neolitic până acum, începând. Pe măsură ce va conta mai mult soluția matematică, imaginația catastrofelor și împânzirea ”terorii de a fi” prin mijloace simbolice (religioase, artistice, literare) va fi redusă.
”Moartea omului” este de fapt ”Moartea lui Dumnezeu”. La rândul ei ”moartea lui Dumnezeu” este o situație în care omul se găsește, în fața angoaselor, fără capacitatea de a le preface imaginar și în simbol. Se găsește în situația în care mijlocul specific de procedare, EXCESUL, nu va mai fi utilizat. Va fi înlocuit de funcționalitatea procedării matematico - tehnice. Limbajul precis al matematicilor diminuează dificultatea traducerii, prin urmare omul se va dispensa cel puțin în parte de stufoasa complexitate a formelor simbolice. Acesta va fi omul plat, ale cărei trăsături se întrevăd de pe acum. Pe de o parte universul sărăcește, tinde tot mai mult către epurare a stilului funcționalității. Să comparăm gările sec XIX-lea adevărate temple pompoase ale modernității, cu aeroporturile sec XXI și luxul lor searbăd, lisit de ornamentație, și vom vedea cum omul plat a înlocuit deja animalul excesiv!
Pe de altă parte, arta în loc să creeze forme noi, este mai degrabă, prin pastișă, la cel vechi sau mai semnificativ, să reflecte doliul conștiinței contemporane este izbit de afirmarea ostentativă a golirii de substanță a expresiei plastice.
Dar sursa inconștientă este cea care leagă mai mult omul de animalitatea lui. Omul este un animal excesiv prin aceea că poate recurge la imaginar și la forme simbolice. Nu este sigur că omul plat funcțional debarasat de Sacru, va reuși deplin la ruptura între inconștient și conștient. ...”

.