Doar la comandă - Jurnal de realități apuse

Ieri după amiază, în ”131” (București desigur, Kiseleff desigur), am ajuns la stația ”Agronomie” și un flash ca un coșmar m-a făcut să-mi aduc aminte de câteva aspecte din anii de facultate. 

Partea cu toate drumurile făcute pe jos de la actualul Mall Băneasa (în spațiul fermelor pline de pomi și de trandafiri) până dincolo de Romexpo la căminele studențești prezente și azi. Atât de multe drumuri, pe cât de multă era perioada de practică cu circulație mereu oprită pentru mereu obscure delegații ce mergeau la aeroportul Otopeni.

Și apoi un alt flash, o anume defilare, cred că prin 1983, cu un tovarăș colonel analfabet ce era cât p'aci să mă declare ”dezertor” (nu dezertoare) pentru că nu eram în plutonul băieților, colegi de facultate. nedumerirea asta a lui venea pentru că numele meu nu include un ”a” final și lui nu-i suna a nume de fată. 

Acea defilare zic, în haine militare de paradă, unde am ”fost dotate” inclusiv cu mănuși albe dar și multe indicații despre aliniere și înregimentare, cu afișare de zâmbete fabricate ” drepți, cap mândru de ostaș, întors spre stânga și toată lumea zâmbește” era comanda unde apoi completam prin ”aplauze prelungite” în ritm. Doar la comandă. 

Și mă gândeam că atâta timp cât personal, nu ne lărgim orizontul pentru a (ne) vedea și alte opțiuni iar lideri supremi mai mari sau mai mărunți încă ne populează și poluează capul, voința și felul de a fi, ei bine nici dictatorii nu ne vor părăsi realitățile.

.