Marea menire,
a cenușiului de oraș,
E,
înscăunarea tristeții.
Vroia ea,
Să mă suie,
Cocoș roș,
De tablă,
Pe turla Mitropoliei!
Înțelegeți?
Croncan,
Cu sufocări mentale,
Pieritor, în neînsemnătate.
Normal că nici-o umbră,
Nu mi s-ar mai fi așezat în spate!
- Doare? glăsuiesc stins.
- Nu știu! (mă-mpăciuiește cetățeanul alegător
cu glasul lui duios și trist), cu apă și săpun, eu mă spăl pe mâini foarte des...
- Permiteți-mi vă rog, - zic - să vă tratez cu considerație”(mă lingușesc eu, de frica terorii de opacizare).
- Cu toată stima - spune - vă ofer tot felul de gratuități (ploconidu-se iar) ...
- Eu vreau doar, bilet la un Mega-banchet al Râsului Homeric.
O metamorfozare, a meduzatelor spirite.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu