Nici-o adiere nu poate să-ți împrăștie aroma

Nici-o adiere nu poate să-ți împrăștie aroma

e ca și când ai cere ploii, mai multă apă
e ca și când învățătura cea mai importantă 
pe care o vei crede
săvârșită,
și hrănită,
din fabuloasa mea enigmă
tronează neiertător
și pornește reflectoare gigantice 
ca să nu mai orbecăi...

- Unde ești?
- Tu, unde ești?
- Eu, sunt în întunericul dintre noi doi
Doar mâinile mi le simt dansatoare,
țes, 
refăcând povestea noastră în gesturi.
Tandre.
Alintate. 
Calde.


În beznă.
inima mea a înțeles-o pe a ta,
pe deplin și,
încă nici-o adiere nu poate să-ți împrăștie amintirea.