Și mă pitulam sub umbra trandafirilor, ca într-o junglă. De aici, mai apoi, a venit necesitatea de a-mi face o meserie ca horticultura și tot de aici mi se trage faptul că de ceva ani, m-am lipit de Timișoara - unde altundeva decât la doi pași de Parcul Rozelor. Cu siguranță că tot de atunci, de demult, a început să mi se construiască imaginea că probabil inima mea e o imensă grădină de trandafiri în stare de vegetație perpetuă iar eu m-am supus, necondiționat, îndeletnicirii de grădinar. Dar, probabil ca și Aladin, mi-a venit timpul să cuget: să nu cumva să rămân închisă în peștera comorilor, atâta timp cât mai am ceva de împărtășit. Înțelegeți de ce nu există dimineață în care să nu mă trezesc cu surprinderea că sunt posesorul unui astfel de loc - inima mea - o grădină a Binecuvântatei Frumuseți! Și conștiincios eu, bobocii vi-i împart în gând! .....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu