Amniotic

Într-o dis de dimineață,
m-am trezit în mijlocul unui acvariu
care-mi devenise neîncăpător. 
Aș fi înotat,
aș fi cercat 
cercetarea 
noii mele locuințe
dar,
nu știam manevra întoarcerilor bruște.

Fiuuuu!
și câte colțuri în cap,
și câte julituri am luat ...

Uită-te,
se văd cucuie încă, 
pe vălurile unduioase
ale cozii mele ... 
Am crezut că mor 
de atâta înțepeneală.

Într-o altă dimineață,
am văzut că ferestrele mele spre cer
sunt supraînțesate cu ”dacă” și cu ”nu” ...
și cu ”numai al meu” ...
Mă simțeam înghesuită,
mi se luase
Mi se poluase
aerul vederii mele ... de perspectivă.

”- D'asta ...!!!
mi-am spus, 
dând din cap a ”ahhha...!”
și făcând spre mine însumi 
gestul acela 
de moșneag înțelept 
cu glas blând.
Gestul amenințător ...
Ei ... nu știți?
Gestul ”acela” cu arătătorul,
îngrijorat,
care trasează un arc de cerc.
Maxim  de 5 centimetri-n sus,
maxim 5 centimetri-n jos,
incriminând ...

Palatul meu subacvatic
seamănă,
cu un aglomerat bazar,
unde-s mobile inutile,
uzate,
stricate,
demodate,
stivuite,
un turn Pisa al nefolosinței,
cu sertare, cu sertărașe pline, nișe, dulapuri, debarale, 
depozitate, 
depozitare,
cu umerașe grele,
în straturi de învelitori trupești 
fără de folos.
Și cu saci, 
mulți saci.
multicolori,
de boarfe mototol,
îndesate.

Palatul meu, templul meu, capela-mi
miroase a putred,
miroase veșted,
 miroase a frig de noiembrie târziu.

Castelul meu de cleștar,
seamănă cu podurile copilăriei
mi-am spus, 
simțind 
flash-urile din memorie.

Mă împădurește
cu ruguri 
de gânduri încâlcite,
sepia acelor vremuri
când 
mă impregnam 
cu o generație obsedată 
de rămășițele
unei anume bunăstări
furată de război,
de vremi ...

Șiruri de oameni, 
își duceau atunci,
în copilăria mea 
- ”viața epuizată” - 
în pod,
nu la gunoi.

 ... și eu scotocitoare ca un paparazzi gunoier,
crezându-mă veritabil  ... pici robinson,
cu un pisoi, împletit mereu între glezne
îmi băgam nasu' n viață
și în praful stârnit,
zgândărind păienjenii,
și .. stârnind molimile,
mult prea mulți nori de molii ...

Și,
 destrămam,
culegând,
mărgelele 
comorilor modulului lor de gândire, 
altul,
decât cel al sufrageriei,
altul,
decât cel al dormitorului,
altul,
decât cel al străzii ...
altul, 
decât cel al minții mele.

Lucidă,
revin în prezent:

- Acvariul meu, seamănă cu balcoanele,
terasele,
curțile,
... , 
seamănă cu mințile,
seamănă cu ideile, ...
cu apucăturile,
seamănă cu uitătura ochilor de om jivină,
seamănă cu cocinile,
celor din juru-mi 
- mi-am spus.

Mă uit la voi, 
prin rarele deschizături
ale acvariului meu,
Mută.
Deschid gura încă, să respir
( mirată că branhiile lumii acesteia mi se desprind).

Mă uit la voi,
la intențiile voastre parșive, 
Dejucate, 
de a-mi presăra naftalină pe icrele creierilor mei.
Voi, acei care vreți să mă pescuiți
 cu mii de momeli care mai de care ...
aromitoare de râmă
carnală 
și proaspătă ...

Mă uit la voi
Dedublată-s  
... dincolo de geam
de departe .. în raze de lumină ...
Și vă anunț că de azi
am decis, irevocabilul:
”voi învăța zborul!”