Cineva m-a întrebat: Și chiar citești zilnic câte o poezie? Sau doar te prefaci ca să te dai mare? Să primești like-uri?
Ei bine, de câțiva zeci de ani, fiind eu navetistă veche, mi-am format acest vechi obicei ca dimineața, devreme, la trezire să am momentul meu de reflecție. De pornire la drum. E vorba de orele 5 sau 6 dimineața. Nu știu dacă faptul că sunt matinală mi-a făcut mai ușor acest obicei sau invers dar sunt foarte bucuroasă că după pensionare am păstrat acestă obișnuință. Dacă naveta, obositoare și complicată, a schimbat în bine o trăsătură a mea, asta este. Așa că încep cu rugăciuni și continui un pic după un moment de reflecție, mai târziu cu cel puțin o poezie. Aleatorie, din poeții preferați, din cei necunoscuți, uneori în mai multe limbi, traducând-mi pentru mine sensurile și simțind bucuria unui vers cum îmi îmbracă inima în catifea. O poezie, citită tare. Simțită. Vă asigur că pentru cei singuri în casă, vocea proprie, dimineața este excelentă pentru cogniție. Aceste obiceiuri sunt un fel de gimnastică a sufletului. Obiceiurile mai apoi se obțin prin repetiții și perseverență.
Uite ieri a fost Glossa lui Eminescu, câte ceva din Nichita Stănescu și Macedonski, spre exemplu. Azi am citit-o pe Nina Casian, pe Viorica Răduță și pe prietena mea Aura Creițaru. Erau cărțile achiziționate/primite în ultimul timp de pe biroul meu. Oh am un birou cam dezordonat și e mereu plin. Mereu găsești Cuvântul și cuvintele acolo, ca un fel de masă de bucătărie pentru minte și inimă de unde să-ți iei ”mâncarea” preferată. Dar vorbele auzite alături de propria mea voce cuvintele au acționat mai abitir decât cafeaua pe care n-o mai consum de ceva timp.
Să vă spun și un secret, unchi, mătuși, tata, adică ”ai mei”, reușeau prin acest exercițiu să-ți țină, la vârste înaintate, ”boii acasă”. Eu nu mai memorez cum o făceau ei dar citesc asiduu. Citiți tare câteva versuri... Ia încercați!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu