Inteligența emoțională nu este o zestre de familie. Temperamentul are o componentă biologică: unii copii sunt mai reactivi, alții mai liniștiți, unii se prind mai repede, alții procesează mai lent.
Dar temperamentul nu este inteligență emoțională. Este materia primă. Inteligența emoțională începe abia când înveți ce să faci cu materia primă.
Inteligența emoțională nu se moștenește pentru că ea este abilitatea de a identifica ce simță, de a înțelege de ce simți, de a tolera ce simți, de a exprima ce simți fără să distrugi și de a asculta ce simte altcineva fără să te simți imediat acuzat. Asta nu vine la pachet cu ”sângele„. Se formează prin mediu/mediere, modelare, corelare, reflecție și practică. Multe familii confundă supraviețuirea cu educația emoțională.
Copilul învață repede ce are nevoie să simtă și ce trebuie să ascundă. Învață că furia deranjează, tristețea obosește, frica rușinează, bucuria prea mare pare obraznică, iar adevărul trebuie ambalat frumos ca să nu rănească orgoliul adulților. Apoi devine adult și i se spune: Hei, dar de ce nu comunici sănătos?
Mulți oameni nu au inteligență emoțională, ci doar strategii sociale care seamănă cu ea. Știu să fie politicoși, nu sinceri. Știu să tacă, nu să echilibreze lucrurile. Știu să evite conflictul, nu să-l poarte asupra lor matur. Știu să pară calmi, dar calmul lor este doar îngheț emoțional.
Inteligența emoțională nu înseamnă să nu ai reacții, ci să nu fii condus orbește de ele.
Și nu, inteligența emoțională nu înseamnă să înțelegi pe toată lumea până te abandonezi pe tine. Asta e o confuzie frecventă, mai ales la oamenii crescuți să fie ”cuminți” și ”buni”. Ei cred că empatia înseamnă să găsești scuze infinite pentru comportamente care erodează relațiile.
Copilul are nevoie să vadă că emoțiile sunt informații, nu ordine. Că furia spune ceva dar nu are dreptul să conducă totul. Că tristețea cere îngrijire, nu dispreț. Că rușinea poate fi examinată, nu transformată în identitate. Că frica poate fi ascultată, dar nu trebuie lăsată să devină arhitectul vieții.
Scopul unei educații emoționale sănătoase înseamnă că copii nu trebuie să fie „fericiți ” tot timpul ci că aceștia nu se tem de propria viață interioară. Omul care nu-și poate suporta emoțiile va încerca mereu să le descarce în alții, să le nege, să le transforme în judecată, să le anestezieze sau să le bage sub umbrela lui ”așa sunt eu”.
Nu ești condamnat să ai același nivel de reglare emoțională al familie tale. Nu trebuie să continui tradiția strămoșească de a țipa în loc să explici, de a tăcea în loc să simți, de a controla, în loc să ceri, de a te sacrifica în loc de pui limite.
Inteligența emoțională nu se moștenește dar se poate învăța. La orice vârstă. Dacă vrem cu adevărat.
”Permison to feel ”by MarcBruckett
https://www.instagram.com/p/DYuC0BBCBxT/?img_index=11
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu