Ieri am fost la un concert cu Ada Milea. Am fost la concertele ei de mai bine de 30 de anii, pe când doar terminase Facultatea de Teatru din Tg Mureș. Între timp și-a făcut o carieră de cântăreață și de compozitoare de muzică de teatru. Are albume lansate an de an, are premii, are stilul ei. Inconfundabil. Ieri m-a (ne-a) întâmpinat la intrare.
Pe mine m-a uns pe suflet, tot spectacolul.Și da, știam multe fragmente din el, citisem cartea cu zeci de ani în urmă, dar Apolodor-ul a fost la fel de proaspăt și nu, nu m-am simțit ca la un spectacol pentru cei mici. De la un timp, mi-am descoperit două nevoi importante. Prima să nu mai fac poze la evenimentele unde mă duc, a doua, să nu mai iau autografe neapărat, la multele lansări la care merg. Îmi place să ascult, să mă uit, să vorbesc înainte sau după, despre lucruri comune, cu oamenii prezenți acolo. Mai ales cu necunoscuții. Poate că nu mai simt nevoia să mă mai promovez la evenimentele altora?
Ieri, am descoperit și o altă nevoie a mea. Să mă bucur nu numai de spectacol ci de tot ce-l înconjoară. E clar că pentru asta ajung acolo. Să văd spectacolele, concertele, emoțiile. Să simt și să mă bucur. Să mă împlinesc. Dar mai este și o altă trebuință, cerință de care duc lipsă. Să mă bucur de spectatorii cu care văd acel act artistic, de orice fel ar fi el. Să mă bucur mai ales de necunoscuții cu care trăiesc aceleași emoții. Să mă bucur de trăirile lor, ale vecinilor mei, fără poate să ne adresăm nici un cuvânt. Să mă bucur de ambianță. De câte ori am fost la Teatrul Nației, am făcut asta. Munca oamenilor din fundal mi se pare extrem de importantă. Stilul nonformal, discret, dublat de curățenie, profesionalism și instrumente de calitate.
În autobuz, la întoarcere, mă gândeam la toate acestea, la starea mea: ”îmbătată de entuziasm”. Am răs la fel de mult ca vecina mea de scaun, un copil de 5 ani care s-a concentrat tot timpul spectacolului.
PS. fotografia nu este din timpul spectacolului, ci luată de pe internet, e afișul spectacolului. După cum v-am spus, eu am uitat că aveam telefonul la mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu