Frica și instalarea ei

 Multe frici sunt moșteniri emoționale, nu experiențe personale. 

Nu trebuie să te fi mușcat un șarpe ca să-ți fie frică de șerpi. Uneori e suficient să fi văzut pe cineva speriat de un șarpe. Frica poate fi dobândită prin observarea reacțiilor altora sau prin instrucțiuni, nu doar prin  experiență directă.

Creierul nu face mereu o diferență între ” mi s-a întâmplat mie ” și ”am văzut pe cineva speriat”. 

Frica se învață prin observare, nu doar prin traumă directă. Sistemul nervos poate învăța că pericolul nu vine doar din ceea ce trăiești direct, el vine și din frica pe care o vede în corpul altuia.  

Frica se transmite prin limbaj. Studiile arată un lucru foarte important: un copil poate învăța frica doar din felul în care adulții vorbesc despre acest lucru. Asta explică de ce unele frici nu apar din experiență personală, ci apar din povești, avertismente, tonuri alarmiste, și interdicții repetate. Uneori frica vine în contextul unui  pericolul dar și din felul în care cineva ți-a prezentat lumea ca fiind periculoasă.

Copilul nu învață doar din ceea ce i se întâmplă direct. Învață și din reputația pe care adulții o construiesc în jurul unui lucru. Nu i-e frică de șarpe pentru că  l-a mușcat. I-e frică pentru că l-a speriat felul în care i s-a vorbit despre șarpe.  Nu ne naștem neapărat cu frica instalată. Ne naștem cu un sistem pregătit să învețe rapid anumite frici. Dacă bebelușul vede imaginea unui șarpe și în același timp, aude o voce speriată, o față panicată sau simte tensiunea adultului, creierul poate începe să lege imagine asta de pericol.

Frica altuia devine frica ta când nu ai încă un filtru propriu. Copilul nu gândește: ”mama reacționează așa pentru că are propriul istoric anxios dar situația actuală este probabil sigură„ . Și aici se produce transferul. 

Frica adultului este confundată cu adevărul despre lume. Așa apar multe frici care mai târziu, par ”ale mele” dar sunt de fapt frici preluate:

frica de conflict

frica de a cere

frica de vizibilitate

frica de greșeală

frica de autoritate

frica de libertate

frica de ”ce o să zică lumea” 

O frică poate locui în tine dar să fi început în altă parte. Poate e frica mamei tale de instabilitate. Frica tatălui tău de eșec. Frica familie tale de rușinea publică. Frica comunității tale de a fi diferit. Frica profesorilor tăi de greșeală. Frica generației tale de ridicol. Frica culturii tale de oamenii care își dau voie să trăiască altfel.  

Dacă frica a fost instalată prin oameni, ea poate fi corectată tot prin oameni: prin relații mai sigure. Prin modele mai sănătoase. Prin oameni care nu te sperie când încerci să experimentezi și să îți dezvolți autonomia. 

 Curajul este și el contagios. Corpul tău învață că lumea poate fi altfel când vede alte corpuri locuind mai liber în ea.  

 

 Surse: 

Fear în infancy, Lessons from snakes, spider, Height and Strangers, Vanessa LoBue 

 ”The verbal therat informașion patway tu fear in children; the longitudinal effect on fear cognition and the immediate effect on avoidance behavior.” Field 

 ”Social learning of fear”, Olsson& Phelps Nature Neuroscience