Nu-mi plac filmele sau cărțile horror și faptul că ele se înmulțesc îmi provoacă de cele mai multe ori furie. Dar o carte m-a atras în mod clar s-o citesc, s-o recitesc de nenumărate ori. Se pare că nemții, au avut aceiași părere ca mine și au considerat-o timp de 10 ani cea mai citită și vândută carte a lor. E vorba de cartea scrisă de scriitorul german Patrick Süskind, „Parfumul”.
Criticii și cititorii consideră că personajul criminal are un model în viața reală, un criminal în serie care vindea unguente parfumate făcute din grăsime umană, în Spania.
A fost acuzat că a ademenit femei și copii cu el, folosind minciuni și înșelăciuni, pentru a-i ucide și a le extrage grăsimea, pe care apoi o vindea. În apărarea sa, Blanco Romasanta a susținut că a fost victima unei vrăji care , susținea el, l-a făcut să se transforme în lup în nopțile cu lună plină . El a declarat că, odată transformat în lup, a ucis treisprezece oameni instinctiv, folosindu-și labele și dinții pentru a le pune capăt vieții și mâncând rămășițele în compania altora.
”Prima dată când m-am transformat a fost pe Muntele Couso. Am întâlnit doi lupi mari, cu aspect feroce. Deodată, am căzut la pământ, am început să am convulsii, m-am rostogolit incontrolabil de trei ori și, în câteva secunde, eram și eu lup. Am umblat timp de cinci zile cu ceilalți doi până mi-am recăpătat corpul. Cel pe care îl vedeți acum, Onorată Instanță. Ceilalți doi lupi care au venit cu mine, pe care i-am crezut tot lupi, s-au transformat în formă umană. Erau doi valencieni. Unul se numea Antonio, iar celălalt Don Genaro. Și sufereau și ei de un blestem ca al meu. Multă vreme, am ieșit ca lup cu Antonio și Don Genaro. Am atacat și am mâncat mai mulți oameni pentru că ne era foame.”
Manuel Blanco Romasanta, Cazul nr. 1778: Caz împotriva unui vârcolac, tribunalele din Allariz (Orense)
O a doua sursă de inspirație este oferită de casa de Parfumuri Grenouille care a dat numele personajului Jean-Baptiste Grenouille.
Această teorie pare să fie confirmată de o trecere în revistă a istoriei defunctei Maison, fondată în 1879 de Paul Grenouille. Odată cu înființarea mărcii sale, maestrul parfumier francez a decis să lase în urmă numele său de naștere și să preia numele pe care îl purtau acum creațiile sale.
Dacă vi se pare o postare înfricoșătoare ( sursele chiar sunt terifiante) gândi-ți-vă la ce vedeți zilnic la știri...
https://es.wikipedia.org/wiki/Manuel_Blanco_Romasanta
https://www.omofon.com/povestea-terifianta-care-l-a-inspirat-pe-scriitorul-german-patrick-suskind-sa-scrie-celebrul-sau-roman-parfumul/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu